Protest la Cluj pentru Roșia Montană în UNESCO. Zeci de persoane au luat parte la acțiune, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca.
Cu începere de la ora 13:30, în fața sediilor locale ale partidelor politice, clujenii au cerut Guvernului să acorde atenție procesului de includere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO.
Manifestanții au scandat ”Toate partidele, aceeași mizerie” și au afișat mesaje precum: ”Roșia Montană în UNESCO” și ”Programul de guvernare pute”.
E o doză de nemulțumire, dar și o doză de urgență. Nemulțumire e deoarece, iarăși, Roșia Montană e folosită politicianist și fără scrupule. PNL și-a asumat reluarea procesului de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, iată că au venit la guvernare și tergiversează acest proces. A ieșit domnul Orban în urmă cu două zile să ne asigure că acest lucru se va întâmpla, dar a oferit o declarație interpretabilă, cum că se vor întâlni ministerele și vor decide când este propice acest lucru. Asta ne duce și la partea de urgență – în curând va expira actuala procedură de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, iar dacă se întâmplă acest lucru, întregul dosar va trebui să fie reluat de la zero, a declarat Alex Boguș.
Participanții au dorit să arate în special membrilor PNL că încă există interes din partea societății civile pe această temă.
La 1 februarie expiră termenul la care România poate trimite către UNESCO scrisoarea prin care să ceară ca Roşia Montană să intre în patrimoniul mondial. În caz contrar, dosarul nu va putea fi discutat la vară, la reuniunea forului internaţional.
Un protest asemănător are loc în această seară și în Alba Iulia, în faţa Prefecturii.