Coadă uriașă la intrarea în Kaufland Mănăștur. Oamenii s-au aliniat responsabil în această dimineață, la intrarea în supermarket.
Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare.
Kaufland recomandă efectuarea cumpărăturilor de către un singur membru al familiei, de la cel mai apropiat magazin, pentru a evita mijloacele de transport în comun și a aglomerărilor.
În magazin trebuie să fie păstrează distanța de siguranță de 2 metri față de celelalte persoane aflate în incintă.
Alte recomandări ale Kaufland:
- întreabă-ți vecinii care sunt în vârstă dacă au nevoie de ajutor la cumpărături;
- evită risipa alimentară cumpărând responsabil, doar în cantități destinate consumului personal, și ține cont de faptul că produsele alimentare au termene de valabilitate care nu pot fi depășite;
- evită pe cât mai mult posibil folosirea bancnotelor pentru a-ți plăti cumpărăturile;
- optează pentru plata cu cardul sau cu telefonul, în măsura în care acest lucru este posibil;
- folosește dezinfectant de mâini din stațiile amplasate la intrarea în magazin, atât înainte, cât și după ce îți închei cumpărăturile.
Cum se curăță magazinul
- cel puțin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafețele des utilizate de clienți și angajați, precum și obiectele de uz comun (cărucioare de cumpărături, coșuri de mână, mânere, clanțe, balustrade, cântare etc.);
- toaletele din magazine și toate spațiile comune ale angajaților sunt dezinfectate și ele în totalitate cel puțin o dată pe oră;
- s-au amplasat în toate magazinele stații cu dezinfectant de mâini gratuit, atât în zonele pentru clienți, cât și la casele de marcat;
- s-a pus la dispoziție o linie telefonică specială pentru informarea corectă și completă a angajaților;
- se ține legătura cu autoritățile și partenerii naționali și internaționali și este urmărită evoluția situației.
Coadă uriașă la intrarea în Kaufland Mănăștur
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.