Ultima actualizare: 13.11.2024
Naţionale

Demisii în bloc la spitalul CFR din Timișoara. Personalul medical pleacă de frică

Demisii în bloc la spitalul CFR din Timișoara. Personalul medical pleacă de frică. 13 asistente medicale și infirmiere și-au dat demisia de la spitalul CFR din Timișiara. Acestea au declarat că le este teamă să trateze pacienți bolnavi de coronavirus. Managerul spitalului spune că nu a existat niciun caz suspect în Spital.

Acesta a mai percizat că spitalul este dotat cu echipamente de protecție. Ele au fost donate de diverse asociații și de către societatea civilă.

Nicolae Robu, edilul Timișoarei îi numește dezertori

„Spitalul CFR nu aparține de primărie, aparține de Ministerul Transporturilor. 10 infirmiere și 3 asistente și-au depus demisia pentru că sunt speriate pur și simplu, una spune ca are copil mic, alta are pe cineva în întreținere, deci pentru motive de genul acesta spun că le este frică să se îmbolnăvească.

Eu cred că nu este în regula. Când e liniște, toată lumea e mulțumită pe timp de pace să-și ia salariu. Acum, la greu, nu este OK să asistăm la dezertări. Astfel de atitudini împietează, afectează negativ imaginea generala a corpului medical. Nu e nimeni iresponsabil sa expuna oamenii. Nimeni nu are voie sa ii expuna pe medici. Avem nevoie de ei”, a declarat edilul.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Demisii în bloc la spitalul CFR din Timișoara. Personalul medical pleacă de frică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
Suceava și mai multe localități limitrofe în carantină totală. Ieșirile și intrările păzite de armată

Suceava și mai multe localități limitrofe în carantină totală. Ieșirile și intrările păzite de armată. După ce aseară au mai...

Închide