Lidl Cluj, închis pentru produse expirate. Protecţia Consumatorului a descoperit produse expirate de 45 de zile.
Alături de Lidl din Bună Ziua, a fost închis şi un magazin de lângă gară.
Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor (CJPPC) Cluj a dispus închiderea a două magazine din Cluj-Napoca pentru produse expirate pe care le comercializau.
“Operatorii economici au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 60.000 de lei, iar 128,8 kg de produse au fost oprite definitiv de la comercializare. Totodată, s-a dispus măsura opririi temporară a activității, până la remedeirea deficiențelor”, arată OJPPC Cluj.
Printre altele, au fost descoperite care erau expirate de peste o lună. 45 kilograme de produse cu data durabilității minimale depășite cu până la 45 de zile (cremwurști, salam, conserve); Produse cu modificarea stării termice, care nu aveau nici un element de indentificare caracterizare (pulpe pui inferioare). Au mai fost descoperite legume și fructe care prezentau pete de mucegai, depreciate, produse care se aflau în promoție, dar depreciate, ouă cu excremente de pasăre, penaj și sparte.
Comisarii CJPPC au mai constatat nerespectarea condițiilor de depozitare şi nerespectarea distanțării sociale, conform prevederilor legale.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Lidl Cluj, închis pentru produse expirate. Protecţia Consumatorului a descoperit produse expirate de 45 de zile: