Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

7,5 milioane de euro este impactul financiar negativ al coronavirusului în Cluj-Napoca

7,5 milioane de euro este impactul financiar negativ al coronavirusului în Cluj-Napoca. Anunțul aparține primarului Emil Boc, care în cadrul ședinței de Consiliu local desfășurată vineri a propus o nouă rectificare bugetară.

Banii suplimentari au fost alocați tot măsurilor de combatere a răspândirii Coronavirusului.

Astfel s-au alocat încă 600.000 de lei Spitalului Municipal Clujana, pentru aparatură medicală de ventilație, încă 1 milion de lei pentru Direcția de Asistență Socială, care asigură mese zilnice pentru cei aflați în nevoie, respectiv 800.000 de lei pentru sporul de risc al medicilor clujeni.

Pentru alocația de hrană s-a decis creșterea alocației zilnice de la 12 la 15 lei/porție.

De asemenea medicii vor primi un stimulent de risc de 2500 lei pe lună, bani care s-ar putea să fie recuperați ulterior de la Ministerul Sănătății.

Emil Boc a anunțat că s-au alocat pentru combaterea Covid-19 circa 7,5 milioane de euro pentru activități precum carantinarea celor din Cluj-Napoca, dezinfectarea spațiilor publice și ajutoare alimentare, achiziționarea de echipamente medicale și de protecție, cheltuieli necesare carantinei.

De asemenea doar pe luna martie s-au pierdut 7,5 milioane de lei din veniturile prognozate la bugetul local.

În total 10% din bugetul de investiții al municipiului Cluj-Napoca pentru anul în curs a fost afectat de lupta împotirva coronavirusului.

Primăria Cluj-Napoca speră să recupereze o parte din cheltuielile efectuate și prin asistență din fonduri europene.

Momentan doar 45 de cetățeni din municipiul Cluj-Napoca au fost infectați de coronavirus, iar specialiștii arată că vârful pandemiei va fi atins peste o săptămână.

7,5 milioane de euro este impactul financiar negativ al coronavirusului în Cluj-Napoca

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
167 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în România
218 cazuri noi de coronavirus în România. Numărul este în scădere

218 cazuri noi de coronavirus în România. Numărul este în scădere. Până astăzi, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost...

Închide