Dosar penal în cazul căminului de bătrâni din Țaga. 45 au fost infectați cu coronavirus. Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în data de 12.05.2020, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 576/P/2020, în care se desfăşoară urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. (1) și (2) C.pen.
În fapt, s-a reținut că patruzeci și cinci de persoane (patruzeci de rezidenți și cinci angajați) de la un centru rezidențial de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice din comuna Țaga au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, în data de 10.05.2020.
Toate persoanele infectate au fost internate pentru acordarea îngrijirilor medicale la spitale din municipiul Cluj-Napoca, iar în cauză se efectuează cercetări pentru a se identifica cauza răspândirii bolii infectocontagioase.
Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanțiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook