Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Clinica Noilor Animale de Companie, la USAMV Cluj-Napoca

Din anul 2012, specialiștii Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca oferă asistență medicală de specialitate pentru animale de companie neconvenționale, cunoscute ca și animale exotice sau noi animale de companie, prin Clinica Noilor Animale de Companie.

Aceasta clinică a fost înființată de către Prof Dr. Andrei D. Mihalca (Diplomat ECZM, Prorector USAMV), în același an alăturându-se acestui proiect ambițios și Șef. Lucr. Dr. Lucia Bel (Rez. ECZM).

500 de cazuri anual

Pe parcursul anilor, clinica a crescut și s-a dezvoltat, iar în prezent dispune de o sală de consultații și două săli de internare, cu plan de extindere în următorul an. Anual sunt consultate peste 500 de cazuri, diferite specii de mamifere mici și mijlocii –  hamsteri, cobai, jerbili, iepuri, dihori; păsări – papagali, canari, cinteze, porumbei, păsări răpitoare; reptile – șerpi, șopârle, țestoase; amfibieni – broaște, triton; uneori și animale nevertebrate – tarantule, scorpioni, insecte. La consult ajung și animale sălbatice, iar în cazul păsărilor sălbatice clinica derulează colaborări fructuoase pentru reabilitarea acestora cu Asociațiile Vets4Wild și Milvus.

Servicii la standarde europene

Începând cu anul 2019, există și un Program de Internship pentru absolvenții doctoranzi, sub coordonarea Șef. Lucr. Dr. Lucia Bel, precum și de un program de voluntariat pentru studenții Facultății de Medicină Veterinară din anii IV-VI, fără implicarea cărora activitatea nu ar funcționa atât de bine. Aceștia au oportunitatea de a participa activ la consultații și intervenții chirurgicale, precum și la îngrijirea pacienților internați.

Serviciile oferite sunt la standarde europene. Clinica dispune de aparatură complexă, iar prin colaborările cu Disciplina de Imagistică și Chirurgie, se pot  realiza examene de diagnostic și intervenții de ultimă generație.

Medicina și chirurgia NAC presupune dedicație și pasiune, astfel că alături de medici se află și studenți voluntari, fără contribuția cărora activitatea zilnică ar fi imposibil de derulat la standard înalte.

Detalii despre admitere la Facultatea de Medicină Veterinară:

https://admitere.usamvcluj.ro/facultatea-de-medicina-veterinara/

Detalii despre activitatea la zi a Clinicii NAC: https://www.facebook.com/Clinica-NAC-FMV-Cluj-629128567131228/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Pandemia Made Me Do It 2.0 – povești de la antreprenorii români care și-au continuat business-urile când lumea s-a oprit

Poveștile NO.MADe  continuă cu o nouă ediție,la care dă cuvântul antreprenorilor, de astă dată - Pandemia Made Me Do It...

Închide