Astăzi în jurul orei 12:00 o femeie a fost ridicată cu forța de polițiști și ambulanțieri pe strada Dâmboviței din cartierul Mărăști pentru că a refuzat să se legitimeze și să își pună masca corect.
Din primele informații adunate de reporterii PortalCJ se pare că o femeie a fost oprită de către polițiștii care patrulau în zonă pentru că nu purta corect masca. Aceaștia i-au spus să își poarte masca corect peste bărbie ea s-a opus menționând că îi este rău. Polițiștii mai apoi văzând că femeia nu cooperează, au vrut să o amendeze însă cea în faptă nu a vrut nici să se legitimeze.
Polițiștii și-au făcut datoria chemând ambulanța care să transporte femeia la spital care a început să plângă că îi este foarte rău. Sosirea ambulanței a agitat și mai mult apele int-u cât aceștia au luat-o pe sus pe femeie punând-o cu forța în ambulanță.
Unele voci spun că femeia ar fi ieșit din izolare la domiciliu fără voie iar acesta fiind motivul pentru care a refuzat legitimarea și apariția ambulanței prin care a fost transportată fără voia ei de la fața locului.