Duminică, în România a început vaccinarea cu a doua doză de vaccin anti-Covid la cadrele medicale care s-au vaccinat printre primele.
Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat după ce a primit rapelul, că la o săptămână după acesta nu mai există riscul să se mai dezvolte infecții severe cu noul coronavirus. Însă masca va rămâne obligatorie pentru toată lumea până în 2023.
“Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus. Dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare (…) până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Streinu-Cercel, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, conform Agerpres.
“Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a precizat medicul, fost director al Institutului ”Matei Balş” și actual PSD.
“Ce va fi peste un an nu ştiu, de aceea trebuie să ne grăbim ca în cursul acestui an să vaccinăm tot ce se poate vaccina şi într-un pas alert în aşa fel încât să imunizăm cât mai multă populaţie şi încercăm să scoatem virusul din circulaţie”, a adăugat medicul.
SURSĂ: HotNews.ro