Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Târg de Cariere la Cluj. Peste 100 de companii şi 5.000 de candidaţi

Ediția de toamnă Târgul de Cariere Cluj se desfășoară în perioada 15-16 octombrie 2019, la BT Arena. Comparativ cu edițiile precedente, noul sezon va fi mai complex, la eveniment fiind așteptații 5.000 de candidați și peste 100 de companii.

Evenimentul este completat de conferința I ❤ My Job – Autumn Talks.

Tendințele demonstrează că la Târgul de Cariere vin tot mai mulți candidați cu experiență, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind angajați de peste 5 ani. Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism și Contabilitate, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul. Printre companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj în sezonul de toamnă 2019 se numără: Vertiv, Sta Travel, Emerson, Bosch Automotive, Genpact, Michelin.

Clujul reprezintă una dintre locațiile speciale pentru desfășurarea evenimentelor organizate de Târgul de Cariere, partea de recrutare fiind completată de conceptul I ❤ My Job – Autumn Talks, o serie de conferințe și workshop-uri tematice, cu scopul de perfecționare a abilităților candidaților. Printre speakerii care vor urca pe scena conferinței I ❤ My Job – Autum Talks se numără: Andreea Marin, Valeriu Andriuță și Charles Wratto, ambasador al Centre for Peace Studies (Sri Lanka).

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare din România

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova. Activitatea companiei a început în 2006, în Cluj Napoca, ajungând să ofere, după un deceniu de activitate, cea mai răspândită și eficientă soluție de recrutare din țară.

Evenimentele desfășurate în cele șapte orașe: Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna) au rolul de a aduce împreună angajatorii și candidații, astfel încât interacțiunea directă dintre aceștia să crească substanțial șansele pentru ambele părți de a se împlini profesional. În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.

Mai multe informații, pe www.targuldecariere.ro

Sursa foto: https://radio.ubbcluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Retrasarea marcajelor între Cluj-Napoca și Florești: „O măsură criminală!”

Retrasarea marcajelor de pe DN1, între Cluj-Napoca și Forești, a stârnit comentarii. Asociația Pro Infrastructură a transmis un mesaj prin...

Închide