Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Acuze grave. Deputatul Ungureanu cere demiterea conducerii Spitalului Județean de Urgență Cluj

Vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, deputatul Emanuel Ungureanu, a acuzat azi conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca de nereguli de o gravitate extremă și a cerut ministrului Sănătății demiterea acesteia, inclusiv a managerului Petru Șușcă.

”Rapoartele Corpului de Control al ministrului Sănătății, ultimul din septembrie 2019 au fost ascunse până acum de Sorin Pintea. Documentele arată că la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca s-au întâmplat nereguli de o gravitate extremă. Unitatea de transfuzii a spitalului nu are condițiile minimale de funcționare și funcționează ilegal, iar la Secția Chirurgie 2 rata infecțiilor nosocomiale este înspăimântătoare. Se fac raportări false privind aceste infecții, iar medicii din SCJU ascund pacienților faptul că au fost infectați pe secții. Cer ministrului Sănătății, Victor Costache demiterea managerului SCJU Cluj-Napoca, Petru Șușcă, a Consiliului de Administrație și a întregii conduceri a unității medicale”, a afirmat Emanuel Ungureanu.

Acesta l-a acuzat pe Petru Șușcă că ar fi în stare de incompatibilitate deoarece este și președintele unei asociații a maramureșenilor care are o pensiune în administrare.

Șușcă se disculpă

În replică, Petru Șușcă a negat acuzațiile aduse și a spus că s-au schimbat numeroase paturi și au fost cumpărate aparate medicale noi, investițiile în imagistică, de exemplu, arătând că spitalul clujean are cea mai mare bază imagistică din România.

”Spitalul are 33 de clădiri, ATI a fost prioritar, am început cu dotarea”, a precizat Șușcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Semafoarele de la gară montate degeaba? Pietonii nici nu le observă!

Semafoarele de la gară par să fie montate, cel puţin pentru pietoni, fix degeaba. Mulţi dintre cei care circulă prin...

Închide