Ultima actualizare: 13.11.2024
Comitetul pentru Situații de Urgență se izolează la domiciliu, la fel și Guvernul României
Locale

Când se schimbă prefecţii, subprefecţii şi directorii instituţiilor. Ludovic Orban a făcut anunţul

Când se schimbă prefecţii, subprefecţii şi directorii instituţiilor. Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară, la Piteşti, că se schimbă prefecţii şi subprefecţii numiţi în timpul guvernării anterioare după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, potrivit Agerpres.

“Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat (…). Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor”, a spus Orban în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei PNL Argeş.

“Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist (…). Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. (…) Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta”, a adăugat premierul.

El a anunţat că vor avea loc schimbări şi la conducerile instituţiilor din judeţe, dar a subliniat că toate funcţiile trebuie să fie ocupate de oameni competenţi, în mod transparent.

“În privinţa celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean, v-o spun foarte clar, ‘depesedizarea’ e necesară, dar pe de altă parte, înlocuirea lor nu trebuie să se facă pe alte criterii decât de profesionalism, de corectitudine, de ocupare a poziţiilor publice ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni”, a precizat Ludovic Orban.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Familia pădurarului ucis are nevoie de ajutor. Trei fetiţe au rămas fără tată

Familia pădurarului ucis are nevoie de ajutor. Mai mulți pădurari din țară s-au moblizat pentru sprijinirea familiei pădurarului Pop Liviu...

Închide