Ultima actualizare: 13.11.2024
Naţionale

Episcopul Macarie, al Europei de Nord, s-a rugat împreună cu românii din Suedia pentru Camelia Smicală și copiii săi

Episcopul Macarie, al Europei de Nord, s-a aflat azi în mijlocul credincioșilor din parohia românească din Uppsala, Suedia.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Macarie a prezentat enoriașilor situația dramatică în care se află familia medicului român din Finlanda, Camelia-Mihaela Smicală, și s-a rugat împreună cu ei pentru întărirea acesteia și a celor doi copii ai săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra.

Copiii familiei Smicală vor să revină în România

„Ultima încercare prin care trece familia Smicală se petrece chiar acum, în prezent, și este legată de dorința celor doi copii, care sunt și cetățeni români, de a se întoarce cu mama lor în țară. Am contactat-o pe doamna Camelia-Mihaela și era atât de îndurerată încât m-a rugat să o înțeleg dacă nu poate vorbi prea mult. Atât mi-a spus, să mă rog pentru ea să fie întărită în credință căci se clatină sub greutatea loviturilor pe care le primește”, a afirmat părintele episcop Macarie.

E nevoie de solidaritate cu familia Smicală

Ierarhul român a arătat nevoia solidarizării cu familia Smicală și a chemat credincioșii la rugăciune de obște pentru aceasta.

„Iubiții mei, este o situație dramatică ce durează deja de ani de zile, în care ne-am implicat și noi, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, prin solidaritatea pe care mulți dintre dumneavoastră, credincioșii, ați arătat-o, prin cuvântul nostru de întărire și de mângâiere și misiunea noastră pastorală și a mea de părinte duhovnicesc. Datori suntem să ne solidarizăm cu aproapele nostru în suferință, cu aproapele nostru care este nedreptățit și care trece prin grele încercări.

Dumneavoastră știți că noi avem această obișnuință ca, atunci când unul dintre noi trece printr-un necaz sau primejdie, ispită sau boală, să îndemnăm la rugăciune, căci nici nu știm și nici nu conștientizăm cât de mult bine putem face dacă ne plecăm genunchii cu osârdie și cu râvnă pentru aproapele nostru. Iată și acum, să ne plecăm genunchii inimilor noastre și să ne rugăm împreună pentru Camelia-Mihaela, Johan-Mihail și Maria-Alexandra, pentru izbăvirea și mântuirea lor, pentru întărirea lor în credință”, a mai spus episcopul Europei de Nord.

Înainte de a fi numit episcop al Europei de Nord în anul 2008, Macarie Drăgoi a fost eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și secretarul de cabinet al fostului mitropolit Bartolomeu Anania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
Deputatul de Cluj, Adrian Dohotaru, a votat Guvernul Orban cu inima strânsă, cu îndoieli serioase privind performanța unui guvern de dreapta

Deputatul independent de Cluj, Adrian Dohotaru, fost membru USR, a relatat azi că a votat Guvernul Orban cu inima strânsă,...

Închide