Ultima actualizare: 23.4.2024
Locale

GALERIE FOTO Exercițiu spectaculos al Salvamont Cluj de evacuare cu elicopterul a trei victime

Un spectaculos exercițiu cu suport aeronautic a avut loc duminică în cadrul celei de-a doua ediții a Transylvania Mountain Festival.

O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean, împreună cu un echipaj aero cu elicopter SMURD din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și o ambulanță SMURD a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au efectuat un exercițiu de acordare de prim ajutor și evacuare cu elicopterul a trei victime cu diverse tipuri de traumatisme, pentru care s-au folosit tehnici diferite de troliere din aeronavă.

”Primul caz a fost și cel mai complex: un politraumatism cu hemoragie externă mare și două fracturi. Salvamontiștii au oprit sângerarea, apoi au aplicat gulerul cervical și atelele și au transportat victima spre locul de unde avea să fie ridicată de elicopter. Victima a fost așezată pe o saltea vacuum rigidă și înfășurată în sacul de extracție din dotarea elicopterului SMURD. A fost, apoi, ridicată spre elicopter, cu troliul, împreună cu un salvator montan, și evacuată din zona accidentată până la ambulanța SMURD”, au informat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Copiii și-au făcut poze cu ”pasărea” roșie

La fel s-a procedat și cu următoarele victime, care au fost evacuate cu triunghiul de elicopter, un dispozitiv similar cu cel folosit de salvamontiști la evacuarea din telescaun pe pârtiile de schi, respectiv cu plasa de salvare. Astfel de procedee sunt folosite în cazul victimelor care nu prezintă suspiciuni de traumatisme ale coloanei vertebrale.

După exercițiu, clujenii care au venit la evenimentul din Parcul Sportiv Universitar ,,Iuliu Hațieganu” au putut ,,inspecta” aparatul de zbor, iar copiii și-au făcut fotografii cu ,,pasărea” roșie.

Elicopterul SMURD al Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI execută circa 1000 de misiuni anual. Printre cele mai solicitate au fost misiunile aeromedicale cu troliu din Munții Făgăraș, Bucegi, Piatra Craiului sau Retezat și misiunile aeromedicale în condiții de exploatare a limitelor aeronavei.

 

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Cardiologii clujeni pun bazele primului registru post-infarct miocardic acut, pentru prevenirea insuficienței cardiace, din România

Institutul Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca a câștigat un proiect cu finanțare norvegiană de 2,5 milioane de euro care prevede înființarea...

Închide