Ultima actualizare: ieri, 10:08
Locale

Ministerul Sănătăţii a depus cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, azi, că Ministerul Sănătăţii a trimis către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj. Dintre viitoarele spitale regionale, cel mai avansat proiect îl are cel de la Iaşi.

Pe 29 octombrie, Cristian Grasu, secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, aunţa că a fost deja depusă cererea de finanţare pentru spitalul regional de la Iaşi şi că „săptămâna viitoare” va fi depusă şi cererea de finanţare pentru spitalul de la Cluj.

Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, Spitalul Regional de Urgenţă de la Cluj ar trebui să fie operaţional la finalul anului 2023.

Conform studiilor realizate de experţii Băncii Europene de Investiţii, spitalul ar presupune un cost de 500 milioane de euro.

Spitalul Regional are un concept nou, modern chiar şi pentru ţările UE, care presupune împărţirea pe centre, pe anatomii, nu va mai exista problema că ‘nu avem paturi libere’, care vor fi flexibile, în funcţie de pacienţii care se vor adresa spitalului şi nevoii de servicii medicale de înaltă performanţă.

Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj va avea o suprafaţă operaţională de 120.000 de metri pătraţi, din care cea mai mare parte, 49.000 mp, va fi destinată serviciilor medicale şi chirurgicale. Alţi 19.000 mp vor fi destinaţi serviciilor de tratament.

Spitalul va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
O tânără adoptată în SUA îşi caută părinţii din Cluj. O putem ajuta?

O tânără de 19 ani, născută în Cluj şi apoi adoptată în SUA, încearcă să-şi găsească părinţii, fraţii, rudele de...

Închide