Ultima actualizare: ieri, 18:47
Locale

Un clan de rromi a luat pistoalele poliţiştilor şi i-a zdrobit în bătaie

Doi poliţişti din Vâlcea, în timp ce-şi făceau datoria, au fost zdrobiţi în bătaie de un clan de romi şi le-au fost luate pistoalele.

“Doi polițiști agresați sever de un clan de rromi. Localitatea Călina, Comuna Prundeni/VL – un echipaj format din 2 agenți de poliție, unul din cadrul PP Ionești iar celălalt de la PP Olanu, au urmărit în trafic o autoutilitară în care se aflau 2 persoane de etnie rromă, cunoscute cu antecedente penale. După somatiile legale, aceștia polițiștii au executat 12 focuri de armă, fără a fi înregistrate victime.

Ulterior, autoutilitara a oprit în fața locuinței acestora, unde împreună cu ceilalți membrii ai familiei i-au agresat cu brutalitate pe cei 2 polițiști, deposedându-i de armamentul și muniția din dotare, respectiv de 2 pistoale și 2 încărcătoare.

În urma agresiunii, cei 2 polițiști au suferit vătămări corporale grave (traumatisme cranio-faciale, fractură piramidă nazală și arcadă), fiind transportați la CPU Drăgășani.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SAS și 6 jandarmi, Adjunctul IPJ Vâlcea și prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Drgășani”, informează Sindicatul Europol.

 

foto: Sindicatul Europol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Exclusiv. Firma care i-a omorât pe timişoreni nu are autorizaţie. “I-a gazat ca în filmele de groază”. A făcut dezinsecţie şi la un hotel

Surse care doresc să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru www.portalcj.ro că firma din Timişoara care a făcut dezinsecţia din cauza...

Închide