Ultima actualizare: azi, 12:38
Peste 700 de clujeni sunt izolați la domiciliu din cauza coronavirusului
Locale

Noul prefect, Mircea Abrudean, a depus jurământul: ”Prefectura Cluj să fie un model de transparență și eficiență”

Noul prefect de Cluj, Mircea Abrudean, a depus în această seară jurământul în funcție în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și cel al Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

”Numirea în funcția de prefect al județului Cluj reprezintă pentru mine o mare onoare și o mare responsabilitate, vă asigur că îmi voi desfășura activitatea cu demnitate, echilibru și eficientă. Îmi asum o mare responsabilitate față de cetățenii județului Cluj, consider că prefectul trebuie să și reprezentantul Guvernului în terioriu, dar și al cetățenilor în relația cu Guvernul. Îmi doresc ca Prefectura Cluj să devină un model de transparență și eficiență, un partener mai activ al administrațiilor locale, să aibă un rol mai accentuat în ceea ce privește susținrea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, în special a celor finanțate din fonduri europene”, a spus Abrudean.

El a cerut colaborare din partea serviciilor deconcentrate și administrațiilor publice colaborare și deschidere.

Avertismentul lui Bode

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat și el că îl roagă pe Abrudean să continue proiectele aflate în implementare de la care cetățenii așteaptă transparență, dialog, mediere, sprijin și să corecteze tot ceea ce nu funcționează în interesul cetățenilor și companiilor.

”Credința și domnia legi să vă călăuzească în munca dumneavoastră, să puneți în aplicare programul de guvernare. În ultima perioadă salariile bugetarilor au crescut, să vă gândiți, să ne gândim cu toții, în fiecare minut, dacă, oarecum, calitatea serviciilor publice oferite a crescut direct proporțional cu veniturile. Îmi doresc ca acolo unde salariile s-au triplat, să se tripleze și calitatea activității. Să fiți partener cu cei care ne plătesc, trebuie audit preventiv, să sprijim companiile și cetățenii, nu să îi controlăm. Cei care nu sunt confortabili cu politicile publice ale  Guvernului Orban să facă un pas lateral”, a avertizat Bode.

La ceremonia de instalare au fost prezenți parlamentari, primari, șefi de servicii deconcentrate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
ISU Cluj: Cauza probabilă a incendiului de la sala de evenimente a Angelei Rusu, scurtcircuit electric

Pompierii clujeni au stabilit cauza probabilă a incendiului de la sala de nunți a Angelei Rusu din Gherla, și anume...

Închide