Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO. Bani falşi în nord vestul ţării. Pe piaţă ar fi 10.000 de euro falsificaţi

Bani falşi în nord vestul ţării.

Astăzi, 6 februarie, polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Satu Mare și Maramureș au pus în executare 4 mandate de aducere și au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza județului Maramureș, într-un dosar ce vizează o grupare specializată în plasarea de monedă falsă.

 În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 5 telefoane mobile.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele vizate ar fi introdus în România, din Italia, în august 2019, 10.000 de euro contrafăcuți, pe care i-ar fi plasat pe raza județelor Satu Mare și Maramureș, prin achiziționarea de device-uri de pe un site online și pe care ulterior le-ar fi revândut.

Astfel, în urma audierii, față de cei trei bărbați, de 28, 29, respectiv 43 de ani, toți din municipiul Baia Mare, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Aceștia vor fi prezentați instanței, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Unul din copilaşii accidentaţi la Cămăraşu a devenit îngeraş. Salvează trei vieţi!

Unul din copilaşii accidentaţi la Cămăraşu a devenit îngeraş. El nu mai avea şanse să îşi revină iar părinţii au...

Închide