Un român din Viena, aflat în zona unde a avut loc atacul.
“Eram chiar în centrul Vienei când s-a întâmplat, mergeam spre casă. Am auzit focuri de armă, am înţeles că sunt mai mulţi morţi şi răniţi şi că mai este un terorist liber pe care nu l-au prins. Ne lasă să ieşim din case, doar că ministrul a spus să ieşim doar în caz că mergem la muncă sau dacă avem ceva urgent de rezolvat”, a mărturisit românul.
Potrivit acestuia, în zona respectivă locuiesc mai mulţi români care au auzit focurile de armă.
Ministrul austriac de Interne a declarat că atacatorul ucis era simpatizant al ISIS și purta o centură falsă de explozivi. El era înarmat cu o armă de asalt automată, un pistol și o macetă, a precizat Karl Nehammer.
Pentru siguranţa lor, locuitorii Vienei au fost avertizaţi să rămână în case până când operaţiunea antitero de amploare va lua sfârşit.
Centrul oraşului a intrat sub asediu după ce alarma a fost dată în jurul orei 8 seara. Atunci au început să curgă apelurile disperate ale martorilor către serviciul de urgenţă. Anunţau, într-o primă fază, un atac armat la o sinagogă. Lăcaşul de cult era închis în acel moment. Totuşi, agentul care îl păzea a căzut pradă gloanţelor.
Pentru a fi la curent cu știrile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.