Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Circulația, permisă în noaptea de 3 spre 4 aprilie cu ocazia Paștelui Catolic

Circulația persoanelor în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă între orele 20.00 și 2.00 noaptea pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paștelui catolic, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

,,În noaptea de 3 spre 4 aprilie, va fi permisă circulația persoanelor,  în intervalul orar 20.00-2.00, pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia  Paștelui Catolic. Purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor. Recomandăm ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor. Protejarea sănătății comunității este prioritară, vă rugăm să fiți responsabili!”, a transmis IPJ Cluj.

Sute de polițiști și jandarmi vor fi prezenți în acest weekend pe drumurile din județul Cluj.


,,Peste 190 de poliţişti vor fi la datorie, zilnic, pentru ca Paștele Catolic să fie petrecut în condiții de liniște și siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19 să fie respectate.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, vor acționa în sistem integrat, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și cei ai Grupării de Jandarmi Mobilă “Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Zilnic, în medie 130 de polițiști din dispozitivele de ordine și siguranță publică vor acționa pentru prevenirea şi combaterea oricăror incidente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

De asemenea, pentru prevenirea producerii unor evenimentelor rutiere negative şi asigurarea fluenţei traficului rutier, în aceste zile, poliţiştii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din localitățile urbane, precum și pe sectoarele DN din județul Cluj”, a mai adăugat IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Primarul comunei Florești declară război celor care aruncă gunoi ilegal!

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat pe faceebok, faptul că toți cei care aruncă deșeuri pe spațiile verzi vor...

Închide