Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

VIDEO. Bărbat urmărit internațional, găsit și arestat la Cluj-Napoca

Bărbat urmărit internațional pentru șantaj și acuzat de omor a fost arestat astăzi 19.04.2021, în municipiul Cluj-Napoca. Bărbatul de 37 de ani a fost dat în urmărire încă de anul trecut de către autoritățile germane.

Azi, în jurul orei 18.00, în urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii specializați în depistarea persoanelor urmărite, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, a fost depistat un bărbat, pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, a fost dat în urmărire de către autoritățile germane, în luna octombrie a anului trecut, după ce în luna august a aceluiași an, ar fi săvârșit o faptă de șantaj, totodată fiind acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de omor sub forma tentativei, pe teritoriul statului german.

Bărbatul urmează a fi prezentat procurorilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea confirmării celor doua mandate.

Poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
A intrat cu mașina în țeava de gaz în municipiul Cluj-Napoca

Potrivit primelor informații, un conducător auto din motive încă necunoscute, a intrat cu mașina într-o țeavă de gaz. Accidentul a...

Închide