Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Motivul pentru care și-a omorât propriul copil. O datorie de 5.000€

Povestea din spatele crimei care a șocat o țară întreagă, potrivit Clujust.ro, acesta și-a omorât copilul din cauza unei datorii de 5.000 euro față de fosta soție.

Redăm mai jos întreaga poveste:

Victima T.G. (jr.) avea vârsta de 8 ani 9 luni și 5 zile la data comiterii faptei și este fiul inculpatului Takacs Gyorgy (sr.) și al persoanei vătămate T.A.

Soții Takacs Gyorgy sr. (inculpat în cauză) și T.A. (persoană vătămată în cauză) s-au cunoscut la începutul anilor 2000, în anul 2007 după ce T.A. a divorțat cei doi au reluat legătura și au început o relație mai apropiată care pe parcurs a evoluat într-una de concubinaj și ulterior a fost oficializată prin căsătorie.

Astfel, în anul 2008 inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) s-a mutat în apartamentul proprietatea persoanei vătămate T.A (mama copilului – n.red) situat în Cluj-Napoca….

În data de 05.08.2011 cei doi soți și-au oficializat din punct de vedere civil relația și s-au căsătorit (act de căsătorie nr.1192/2011), iar în data de 20.10.2011 s-a născut fiul lor Takacs Gyorgy (jr.).

Până la apariția în viața cuplului a copilului, relația părea una normală cu mici secvențe conflictuale nesemnificative.

După nașterea copilului, comportamentul și relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat progresiv și semnificativ, conducând într-un final la divorț. Deși între cei doi soți exista o ruptură în fapt de mai mult timp, de la momentul pronunțării oficiale a divorțului inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a perceput-o pe fosta soție ca pe un adevărat inamic, aspect care se va reflecta în comportamentul său ulterior.

Persoana vătămată T.A. a precizat că, după divorț, timpul petrecut de ambii părinți cu minorul a fost stabilit de comun acord între foștii soți fără a se ține cont de programul stipulat în actul oficial, încercând să respecte doleanțele copilului și să găsească soluția cea mai potrivită pentru ca minorul să nu fie afectat.

Relația tată – fiu dintre inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) și victima. T.G. (jr.) a fost una extrem de apropiată atât pe timpul mariajului cât și după divorț, apreciată de persoana vătămată T.A. ca exagerată și interpretată ca fiind rezultatul unei manipulări conștiente a copilului în scopul înstrăinării maternale. Fără a reda date din viața personală de familie vor fi punctate câteva aspecte relevante relatate de ambele părți pentru a creiona o imagine de ansamblu a relațiilor adulților în raport cu minorul victimă și percepția fiecăruia despre acțiunile și comportamentul celuilalt părinte.

Persoana vătămată T.A a susținut că, după nașterea copilului, inculpatul s-a schimbat comportamental, a devenit super protector, îi interzicea sau se opunea la activități absolut banale (să vorbească la telefon sau pe rețelele de socializare cu prietenele sale, să primească vizite de la sora sa, etc.) considerând că primează grija pentru copil, iar atenția și acțiunile persoanei vătămate trebuiau îndreptate doar în acest scop. În grija deosebită pentru soarta mamei și a copilului, inculpatul a început să gătească și să prepare rețete luate de pe internet benefice în alimentația copilului, i-a transmis persoanei vătămate că trebuie să bea un anumit ceai pentru stimularea lactației. Conform percepției persoanei vătămate T.A, acest tip de comportament manifestat de inculpat a fost interpretat initial ca unul benefic și pozitiv, dar pe parcurs și-a dat seama că de fapt aceasta era o conduită extrem de rigidă în tot ceea ce privea aspectele de creștere și îngrijire a copilului.

Cu titlu exemplificativ, minorul T.G (jr.) a fost dus la creșă când a împlinit vârsta de 2 ani și, întrucât se îmbolnăvea destul de des, cei doi soți au decis să-l țină acasă și să se ocupe de el bunica pe linie maternă – martorul B.b. Persoana vătămată T.A  a precizat că, de la acel moment inculpatul Takacs Gyorgy (sr.), care practica taximetria și lucra de obicei între 05:00 – 17:00, și-a schimbat programul de lucru, venea mai devreme sau inopinat acasă cu scopul de a o verifica pe mama sa în legătură cu modul cum se comportă și cum are grijă de copil (cu privire la alimentație, modul cum îl îmbrăca, cum îi punea pampers-ul, etc.), aspecte confirmate și de martorul B. (vol.IV,f.42-44). După trei luni de zile (posibil în primăvara anului 2014) la inițiativa inculpatului, cei doi soți au luat decizia de a renunța la ajutorul martorului  în creșterea copilului stabilind ca inculpatul să se ocupe de minor, să abandoneze activitatea lucrativă, iar persoana vătămată T.A să meargă la serviciu devenind astfel singurul sprijin financiar al familiei. Inculpatul a negat că ar fi avut o atitudine de control excesiv asupra martorului B afirmând că au renunțat la ajutorul acesteia din inițiativa fostei soții.

Persoana vătămată T.A a declarat că, de la momentul când inculpatul a rămas să aibă grijă de copil în permanență (2014), s-a acutizat comportamentul de adversitate la adresa sa, începând să-i aducă reproșuri pentru toate activitățile ce implicau creșterea și educarea copilului percepute de el ca fiind cele potrivite. Această presiune constantă negativă care s-a permanentizat, a condus persoana vătămată către stări de anxietate și în final către episoade de atac de panică (în cursul anului 2016), care au necesitat conduită terapeutică (tratament de specialitate psihiatrică și psihoterapie – înscrisuri depuse în probațiune de persoana vătămată, vol.IV, f.12-26).

Odată cu creșterea copilului programul impus de inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) (orarul meselor zilnice, baia de seară, conținutul alimentației, să doarmă singur de la vârsta de 7 ani etc.), a rămas la fel de rigid în percepția persoanei vătămate și nu existau situații, chiar excepționale, pentru a se abate de la el. Inculpatul a negat aceste aspecte susținând că programul zilnic al copilului, mai ales cel alimentar, a fost conturat și în urma sfatului medicului curant de la momentul când minorul s-a îmbolnăvit de enterocolită și a fost internat în spital.

Inculpatul a susținut că relația de cuplu s-a deteriorat constant, situație generată în opinia sa de faptul că fosta soție era angrenată mai tot timpul în activitatea sa profesională și practic nu avea timp liber pentru a relaționa și a se ocupa de copil. Aceste aspecte au condus în timp la certuri conjugale din ce în ce mai frecvente dar a negat că ar fi exercitat vreodată acte de agresiune fizică împotriva fostei soții.

Persoana vătămată T.A a susținut că relația tată – fiu dintre inculpat și victimă a deventit pe parcurs atât de dominantă încât practic exista un șantaj emotional la adresa copilului. Mama a observat aspecte comportamentale ciudate ale copilului și a expus că acestea nu-și puteau avea sorgintea decât în compotamentul dominant al tatălui și influența emoțională asupra minorului (de exemplu: refuza mancarea gătită de mama dacă nu avea acordul tatălui, refuza jucării desi era clar că și le dorește, refuzul de a dormi cu mama știind ca acest lucru a fost impus de tata, refuzul de a mânca dulciuri oferite ocazional de mama).

În urma evoluției extrem de negative a relației, persoana vătămată T.A. a luat decizia în primăvara anului 2019 să divorțeze de inculpat, a contactat un avocat pentru îndrumări, a demarat procedura notarială (13.06.2019) și i-a comunicat acest aspect inculpatului Takacs Gyorgy (sr.) care s-a arătat surprins de decizia luată.

Divorțul dintre inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) și persoana vătămată T.A. s-a încheiat în procedura notarială amiabilă la data de 23.07.2019 (certificat de divorț nr._…/23.07.2020 emis de BNP V.I.A– vol.I,f.23). Conform convenției dintre inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) și persoana vătămată T.A, s-a stabilit domiciliul minorului T:G (jr.) la mamă, autoritatea părintească în ceea ce-l privește pe minor să fie exercitată în comun de ambii foști soți, precum și un program de vizitare respectiv: inculpatul putea petrece cu minorul două zile pe săptămână (stabilite apoi ca fiind lunea și miercurea când minorul ieșea de la antrenament la karate), două weekend-uri pe lună (de sâmbătă dimineața până duminică seara) alternativ cu cele petrecute de minor cu mama, iar perioadele de vacanță și de sărbători religioase de asemenea alternativ între cei doi foști soți. Cu privire la contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, cei doi au convenit ca persoana vătămată T.A. să contribuie prin prestații periodice în natură, iar inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) să contribuie prin achitarea unei cote de ¼ din venitul lunar net începând cu luna iulie 2019.

Tot în procedura divorțului a fost efectuat și partajul voluntar al bunurilor comune (act autentificat prin încheierea nr.955/23.07.2019 de BNP V. I. A), iar autovehiculul marca Dacia Stepway cu nr. de înmatriculare… a fost atribuit, în întregime și în exclusivitate, în proprietatea inculpatului Takacs Gyorgy (sr.) cu obligația la plata unei sulte în cuantum de 5000 euro către fosta soție – persoana vătămată T.A până în data de 23.07.2020. (vol.I,f.15-22)

Cei doi foști soți nu au respectat cu strictețe aceste obligații întrucât au convenit informal să-i permită și să-i faciliteze minorului legătura cu părinții conform doleanțelor sale pentru a diminua efectele negative generate de această stare de fapt. De asemenea, tot informal persoana vătămată T:A nu i-a perceput inculpatului pensia alimentară stabilită la divorț, declarând că și în procedura amiabilă a susținut că nu dorește o astfel de contribuție, iar acest aspect s-a permanentizat.

Din data pronunțării divorțului – 23.07.2019 și până în luna august 2019, inculpatul a locuit în apartamentul persoanei vătămate, iar apoi s-a mutat cu chirie într-un apartament situat în com. Florești, …,, unde a locuit până la momentul comiterii faptei. Anterior despărțirii în fapt, inculpatul a dormit seara cu copilul conform doleanței acestuia aproximativ două săptămâni.

După despărținea și în fapt a celor doi foști soți, au existat câteva episoade comportamentale ale minorului, expuse de persoana vătămată T.A, care sugerează și întărește versiunea inițială de comportament dominant tata-fiu și de manipulare spre alienare maternă. Astfel, la începutul lunii martie 2020 persoana vătămată T.A l-a auzit pe fiul său Takacs Gyorgy (jr.) spunând că el vrea să moară deodată cu tatăl său, că o să ajungă în rai și acolo nu o să mai sufere. Aceleași expresii au fost adresate de minor și martorului B. (vol.IV, f.42-44).Această afirmație făcută de un copil în vârstă de 8 ani a generat o reacție promptă a mamei în a cere explicații de la copil și apoi de la inculpat, care nu a afirmat dar nici nu a negat purtarea vreunei discuții cu copilul pe o asemenea temă. Acest incident a constituit un nou semnal de alarmă care a determinat-o pe mamă să apeleze la serviciile unui psiholog pentru o eventuală evaluare a minorului, consiliere care nu s-a realizat din cauza măsurilor de protecție sanitară instituite la nivel național. Acordul pentru evaluarea psihologică a minorului, remis de specialist mamei, a fost transmis tatălui – inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) care nu a fost de accord cu o asemenea procedură și nu l-a semnat (acte depuse în probațiune de persoana vătămată – vol.IV,f.12-26).

Inculpatul a negat că ar fi avut discuții cu minorul despre subiectul morții dar a declarat că, odată când l-a preluat pe minor de la fosta soție, acesta i-a spus că ,,s-a săturat de atâtea certuri, că e sătul că asta nu e viață și că ar vrea să moară”. Inculpatul a declarat că nu a insistat pe acest subiect ci doar a încercat să-i distragă atenția copilului cu alte activități distractive.

Martorii M. – învățătoare și N.C – profesoară de religie la clasa unde a învățat minorul T.G (jr.) au declarat că nu au fost abordate teme precum ,,moartea” în procesul educațional până la acel moment. (vol.IV, f.53-56)

Odată cu instituirea stării de urgență pe teritoriul României și efectuarea cursurilor școlare on-line, cei doi foști soți au convenit ca minorul T.G (jr.) să stea o săptămână cu mama și o săptămână cu tatăl.

La stârșitul lunii aprilie 2020, persoana vătămată T.A a relatat că a existat un episod când minorul fiind la ea s-a manifestat agresiv, respectiv intenționa să se deplaseze la părinții săi împreună cu copilul pentru a sărbători un eveniment, minorul a început să țipe la persoana vătămată afirmând că nu vrea să meargă ulterior i-a spus ,,că nu eu l-am născut, ci tatăl lui și a început să mă lovească cu pumnii în brațe spunându-mi că sare pe geam de la etajul I “. Persoana vătămată a afirmat că l-a lovit cu palma peste față pentru a-l liniști. Ulterior, situația s-a calmat iar pe drum copilul i-a spus că ,,el știe de ce am divorțat, eu l-am întrebat de acest subiect și mi-a spus că din cauză că tatăl lui a ales greșit și că eu mă fardez și mă rujez”.

În urma solicitării exprese a minorului, a manifestărilor de opoziție și agresiv verbale la adresa sa, persoana vătămată T.A a fost de acord și i-a permis minorului să meargă să stea cu inculpatul din prima săptămână a lunii iunie 2020, având în vedere că mai era o săptămână și începea vacanța scolară. Inculpatul a afirmat că în momentul când l-a preluat pe minor a observat că acesta avea la nivelul feței o urmă de lovitură și, chestionându-l, i-a spus că a fost lovit de mamă pentru că nu a ascultat-o.

Astfel, de la începutul lunii iunie 2020 și până în 25 iulie 2020 (data faptei), minorul T.G (jr.) s-a aflat neîntrerupt în custodia tatălui său – inculpatul Takacs Gyorgy (sr.). Inculpatul a afirmat că și-a întrebat fiul dacă vrea să-l ducă la mamă să o vadă în acea perioadă dar a refuzat.

În tot acest timp persoana vătămată T.A nu a avut contact fizic direct cu fiul său, dar a păstrat legătura vorbind la telefon aproape zilnic, inclusiv în sistem video (pe aplicațiile viber sau whatsapp). În urma acestor convorbiri, persoana vătămată a dedus că minorul rămânea singur în locuința fostului soț cât timp acesta era la lucru, aspect care i s-a părut cel puțin ciudat având în vedere că atunci când se afla în custodia sa refuza să stea singur acasă.

Persoana vătămată T.A a declarat că, la sfârșitul lunii iunie 2020 (posibil într-o zi de joi – 25.06.2020), inculpatul Takacs Gyorgy (sr.). a sunat-o și i-a comunicat că intenționează să plece cu minorul în Ungaria la sora sa – martorul H.T.L Persoana vătămată T.A a condiționat verbal acordul de a pleca cu minorul în străinătate de semnarea acordului pentru evaluarea copilului de către psiholog, inculpatul fiind de acord la nivel declarativ cu acest aspect însă fără a semna efectiv documentul ce-i fusese trimis prin whatsapp. De altfel, încă din anul 2019 exista acordul autentificat al mamei pentru ca minorul să părăsească teritoriul țării însoțit de tată, valabil la momentul precizat anterior (conform declarației notariale autentificate de BNP D. prin încheierea 320/12.08.2019 – vol.II, f.129-139).

În data de 30.06./01.07.2020 inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) și fiul său – victima T.G (jr.) au plecat în Ungaria urmând să locuiască la sora inculpatului – martorul H.T.L. Deplasarea au efectuat-o cu autovehiculul marca Dacia Stepway cu nr. de înmatriculare .. (a se vedea huvigneta datată 30.06.2020 – ora 12:11 aflată în coletul 20).

Persoana vătămată T.A a declarat că, în perioada cât minorul s-a aflat în Ungaria cu fostul soț, acesta păstra legătura și se juca on-line un joc video cu o colegă de clasă pe nume D, circumstanțe în care i-ar fi spus acesteia ,,să joace jocuri în care amândoi mor la final și sunt înmormântați”. Persoana vătămată a aflat aceste informații de la mama colegei – martorul T.G.I. (vol.IV, f.50-52)

Persoana vătămată a declarat că a vorbit aproape zilnic cu minorul la telefon în special pe viber în perioada cât a stat în Ungaria, existând situații când nu a răspuns la telefon ceea ce a determinat-o să-i spună fostului soț prin mesaje SMS că nu-i va mai permite ieșirea cu copilul din țară. Inculpatul a negat că i-ar fi interzis minorului să vorbească cu mama la telefon ci a precizat că erau zile când plecau de la reședință fără să-și ia telefoanele mobile la ei.

Inculpatul și victima au stat în Ungaria până în data de 22.07.2020 (a se vedea bonul de carburant datat 22.07.2020 – ora 06:45 emis de OMV unitate din Ungaria – aflat în coletul 22) când au plecat de dimineață către România. Pe drum s-au oprit la un parc zoo din Nyiregyhaza și la un ștrand din Ungaria, și au intrat în țară pe la P.C.T.F. Urziceni în cursul nopții din 22/23.07.2020, deplasându-se la locuința inculpatului din ….

Persoana vătămată T:A a precizat că, în data de 23.07.2020 (joi), l-a sunat pe fiul său T.G. (jr.) și acesta i-a comunicat că s-au întors din Ungaria, astfel că i-a transmis că va veni să-l preia la domiciliul său sâmbătă – în data de 25.07.2020. Conform datelor de trafic și localizare, persoana vătămată a discutat cu inculpatul în data de 23.07.2020 – ora 18:25. (vol.I, f.69)

Până în data de 25.07.2020, persoana vătămată T.A nu a mai purtat conversații telefonice sau alt tip de comunicări la distanță cu inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) sau cu fiul său. În tot acest interval, inculpatul și victima au avut un program cotidian normal, fără aspecte care să atragă atenția sau să alarmeze (în data de 23.07.2020 s-au întâlnit cu martorul K:T– prieten al inculpatului cu care au stat la o cafea la sala sporturilor; în data de 24.07.2020 au mers la cumpărături în magazinul Cora – conform bonului fiscal emis la ora 14:17 aflat în colet nr.1bis renumerotat; a efectuat testul metrologic la aparatul de taxat – 23.07.2020, ora 11:27, etc.). În dimineața zilei de vineri – 24.07.2020 inculpatul și victima au fost la cules de ciuperci în zona Sălicea și Ciurila, exact în perimetrul extins unde s-a comis fapta în ziua următoare (din înregistrările video atașate la dosar rezultă că autovehiculul a plecat de la locuința inculpatului la ora 10:15 și s-a reîntors la ora 14:40, fiind vizibil pe locul din față drepta victima AT.G. jr.).

În dimineața zilei de sâmbătă – 25.07.2020 (ora 10:28, conform listing-ului telefonic), persoana vătămată T.A l-a sunat pe fiul său și i-a transmis că o să vină să-l ia după amiază. În acel moment inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) și fiul său se aflau la apartamentul din _…._> La ora 10:32, persoana vătămată T.A. a transmis un SMS către cartela telefonică folosită de inculpat, iar conform declarației celor doi mesajul a avut următorul conținut: ,,pe după masă poți să pregătești banii, mașina și pensia alimentară”. În acest mesaj persoana vătămată a făcut referire la datoria de 5000 euro pe care inculpatul trebuia să o achite până la 23.07.2020 constituind sulta în urma partajului voluntar, precum și la pensia alimentară stabilită la divorț și neplătită de acesta pentru minor. Din sumele datorate, conform declarației persoanei vătămate, inculpatul plătise doar 400 euro (pentru mașină) în septembrie 2019 și 300 lei (pensie alimentară) în decembrie 2019. Persoana vătămată a recunoscut că i-a trimis acest mesaj la supărare întrucât a considerat că l-a manipulat pe minor împotriva sa.

Conform declarației inculpatului Takacs Gyorgy (sr.) la momentul primirii mesajului era acasă împreună cu minorul, gătea și efectua alte activități gospodărești. La momentul citirii conținutului SMS-ului a realizat că este într-o situație fără ieșire, respectiv nu avea bani pentru a achita datoria către fosta soție, ceea ce însemna că putea fi executat silit și deposedat de autovehiculul care îi asigura singura sursă de venit din activitatea de taximetrie.

Realizând că se află într-o situație limită, inculpatul a luat hotărârea să se sinucidă. Astfel, deși era angrenat în activități gospodărești (avea rufele la spălat în mașină, avea mâncarea pe aragaz – aspecte constatate cu ocazia percheziției domiciliare), inculpatul Takacs Gyorgy a luat decizia să plece împreună cu minorul pentru a profita de ultima perioadă de timp petrecută cu acesta. Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a declarat că atunci când a părăsit locuința a luat un cuțit (cu mâner din plastic de culoare albastru și teacă transparentă) cu care intenționa să-și pună în aplicare hotărârea, pe care l-a băgat într-un rucsac fără să fie văzut de minor.

Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a declarat că a plecat împreună cu minorul de la locuința sa din .Florești….. marca Dacia cu nr. de înmatriculare _, victima ocupând locul din față-dreapta. Inculpatul a descris traseul parcurs respectiv Florești – Cluj-Napoca (Calea Mănăștur, _________ – unde a mers la o casă de schimb valutar, ________ alimentat cu carburant la stația Mall) – Sălicea – Petreștii de Jos (cu intenția de a merge prin Cheile Turzii) – Târgu-M____ (au mers inițial la un restaurant McDonalds de unde și-au cumpărat mâncare la pachet, iar apoi la zoo unde au stat până aproape de ora închiderii – 17:30) – T____ – Petreștii de Jos – Sălicea – Ciurila (unde a comis fapta).

Deplasarea efectuată în data de 25.07.2020 de la locuință și până la locul comiterii faptei este cea descrisă de inculpat întrucât se coroborează cu alte elemente probatorii. (…)

Pe parcursul zilei de 25.07.2020, după SMS-ul transmis la ora 10:32, persoana vătămată T.A. a purtat șapte conversații cu inculpatul, de fiecare dată doar persoana vătămată inițiind apelurile, respectiv: ora 17:39 (1947 sec., aprox.32 min.), 18:46 (60 sec.), 19:04 (85 sec.), 20:47 (27 sec.), 21:46 (19 sec.); 21:48 (47 sec.) și 22:13 (38 sec.). Majoritatea convorbirilor au fost scurte și, de fiecare dată, convorbirea inițiată de persoana vătămată a fost efectuată cu scopul de a cunoaște exact momentul în care inculpatul îl va aduce pe minor la locuința sa. Cu ocazia convorbirilor de la orele 17:39 și 19:04 persoana vătămată a declarat că i-a comunicat inculpatului că trebuie să-și achite datoria de 5000 euro în caz contrar îl va deposeda de mașină prin executor judecătoresc.

Inculpatul a afirmat că în timp ce se afla în Târgu-Mureș, fiind deja în mașină pe drumul de întoarcere către Cluj-Napoca a fost sunat de fosta soție cu care a avut o conversație mai lungă la telefon la care nu a asistat și copilul pentru că a parcat și a ieșit din mașină. Discuția s-a axat în esență pe datoria nereturnată și pe intenția persoanei vătămate de a se muta împreună cu copilul în jud. Maramureș la actualul concubin. După această convorbire, inculpatul și-a continuat deplasarea neintervenind nici o schimbare în hotărârea sa de a se sinucide. Acesta a declarat că i-a comunicat intenția sa copilului care i-a spus ca ,,în nici un caz să nu-l lase singur” (declarație inculpat – Pe tot drumul dinspre Tîrgu-Mureș către Cluj i-am tot spus copilului ce aveam de gând să-mi fac și i-am zis că o să-l las la mama lui, dar el mi-a tot zis să nu-l las singur. Eu i-am spus clar copilului că vreau să mă sinucid și el mi-a spus că vrea să meargă cu mine. Nu mi-a spus explicit că ar vrea să se sinucidă sau că ar vrea ca eu să-l ajut să facă treaba asta.). Este de precizat că inculpatul a afirmat că între tată și fiu exista un joc dual virtual privind trăirile sau întâmplările din viața lor care ar fi trebuit să fie în oglindă (de ex: dacă pe tată îl durea ceva și copilul se prefăcea că-l doare).

Pe traseul de întoarcere inculpatul a oprit mașina în zona unei cariere de piatră după ce a trecut de Turda, pentru a-și satisface nevoile fiziologice, iar apoi în zona satului Sălicea, unde a urcat împreună cu victima pe un deal unde au stat aprox. 30 de minute, aspect veridic având în vedere că autovehiculul a tranzitat satul Sălicea pe sensul de mers spre Cluj-Napoca la ora 20:49 și s-a întors spre  Turda pe sens opus față de Cluj-Napoca) la ora 21:25 conform imaginilor video.

Cu ocazia convorbirilor următoare, persoana vătămată a cerut detalii despre locația unde se află iar inculpatul i-a transmis date nereale încercând astfel să mențină reală percepția fostei soții că se întoarce în Cluj-Napoca și îi va preda copilul (declarație inculpat – Cred că m-a mai sunat de mai multe ori fosta soție și când eram pe drum, spunându-mi ba să-i duc copilul în acea seară, ba să i-l duc mâine dimineață. Am fost sunat de mai multe ori de aceasta.). De exemplu, în conversația de la ora 17:39 inculpatul i-a trasmis că se află în zona Cheile Turzii deși în realitate era localizat în Târgu- Mureș, iar cu ocazia convorbirii de la ora 20:47 i-a trasmis că ,,acum ajung în Florești” deși în realitate a fost localizat în Sălicea, jud. Cluj.

Aceste aspecte dovedesc că inculpatul avea o cu totul altă hotărâre infracțională decât cea declarată. De altfel, acesta a și recunoscut că atunci când s-au oprit în Filea de jos urcat pe deal a luat hotărârea de a-și ucide propriul fiu, cel mai probabil într-un exces de ură vindicativă la adresa fostei soții.

Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a declarat că, împreună cu victima, a plecat cu mașina din Sălicea pentru a căuta ,,un loc mai liniștit” pentru a-și pune în executare planul diabolic. Astfel, a tranzitat satele Sălicea și Ciurila, a mers către Filea ce a trecut de intersecția cu drumul spre Filea de Jos, a virat dreapta pe un drum pietruit pe care a mers aprox. 100 de la drumul județean, a întors autovehiculul, a oprit motorul și a stins luminile. Inculpatul a afirmat că victima se afla pe locul din față-drepta. Conform declarației sale l-a întrebat pe minor dacă nu vrea să-l ducă acasă spunându-i ,,nu e prea târziu, nu e nici o supărare”, iar copilul a refuzat hotărât spunându-i că vrea să meargă cu el.

Aceste discuții dintre inculpat și victimă au fost relatate de inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) însă nu se coroborează cu alte elemente și este greu a le accepta ca veridice având în vedere expunerea intenției criminale și acceptarea ei de către un minor în vârstă de 8 ani de maniera prezentată.

Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a susținut că a luat cuțitul și s-a mutat împreună cu minorul pe bancheta din spate a autovehiculului, el pe locul din dreapta, iar victima pe cel din stânga, iar din această poziție, ținând victima minoră cu brațul stâng de după gât, i-a aplicat mai multe lovituri în zona pieptului cu cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă. Imediat, inculpatul a lăsat corpul victimei în aceeași poziție și a început să se autolezioneze cu același cuțit la încheieturile ambelor mâini, în zonele abdominală și toracică. După aceste acțiuni inculpatul a afirmat că a leșinat.

Este de precizat că, după convorbirea de la ora 21:48, persoana vătămată a coborât în fața blocului având reprezentarea că inculpatul și fiul său ar trebui să ajungă.

La ora 22:13, persoana vătămată T.A. l-a sunat din nou pe inculpat, dar nu a apucat să-l întrebe nimic pentru că acesta a început să urle și să-i spună: ,,e prea târziu curvo, acum poți să vii după mașină“. Ulterior acestui moment, telefonul inculpatului a fost închis și nu a mai putut fi contactat.

Inculpatul a declarat că ultima convorbire cu fosta soție a avut loc anterior comiterii omorului, însă este cel mai probabil să se fi purtat această conversație după comiterea faptei raportat la conținutul discuției relatate de persoana vătămată. După acea convorbire, inculpatul a spart telefonul și l-a aruncat în zona limitrofă.

T.A. a realizat în acel moment că este posibil să se fi întâmplat ceva grav, astfel că i-a solicitat surorii sale – martorul D E să sune la SNUAU112 (ora 22:29). Ca urmare a sesizării au fost efectuate verificări preliminare la adresa din Florești, unde locuiește inculpatul.

În data de 26.07.2020 – ora 10:40, persoana vătămată a depus o sesizare la Poliția Municipiului Cluj-Napoca cu privire la dispariția minorului. La nivelul I.P.J. Cluj – Serviciul de Investigații Criminale a fost constituit un dosar administrativ de dispariție, iar organele de poliție au efectuat investigațiile procedurale în vederea depistării inculpatului Takacs Gyorgy (sr.) și a minorului însă fără rezultat (a fost apelat numărul de telefon folosit de inculpat; s-a luat legătura cu sora acestuia – martorul H. T. Lenke; au fost verificate camerele de supraveghere video; au fost efectuate verificări la angajatorul inculpatului și, în mod repetat, la locuința sa din Florești_______ efectuată o cercetare la fața locului la domiciliul persoanei vătămate T.A. au fost efectuate verificări extinse în zona Cheile Turzii și localitățile limitrofe). (vol.I, f.6-12,27-36,71-85)

Având în vedere datele și informațiile obținute, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Cluj-N_____ s-au sesizat din oficiu și au dispus începerea urmăririi penale in rem privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate (prev. de art.205 alin.1 Cod penal), fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dosarul penal nr.3896/P/2020. (vol.I, f.3-4)

Persoana vătămată a furnizat organelor judiciare numărul de telefon ________ susținând că era folosit de inculpat și pe acest număr ar fi purtat ultimele conversații din data de 25.07.2020. Cu privire la cartela S__ cu nr. anterior menționat au fost dispuse, în regim de urgență, măsuri de supraveghere tehnică (prin ordonanța procurorului nr.25/26.07.2020 – ora 20:00 și ulterior prin mandatul nr.92/UP/28.07.2020 – ora 15:15 emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca). Rezultatele primare ale acestor măsuri au condus la concluzia că telefonul este închis, iar ulterior s-au solicitat datele de trafic și localizare (măsură autorizată prin încheierea penală nr.119/C/27.07.2020 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca). (vol.I, f.38-69)

La data de 28.07.2020 – ora 10:49 numita P.M. a sesizat prin SNUAU112 (adresa nr.______/21.08.2020 emisă de Serviciul de Telecomunicații Speciale) că a văzut autovehiculul marca Dacia cu nr._______, căutat de autorități, fiind parcat pe drumul care duce către satul Filea de Jos. La locul indicat a fost direcționat agentul șef adjunct B.M.E din cadrul Postului de Poliție Comunal Ciurila care a găsit autovehiculul abandonat pe partea dreaptă pe DJ107R în apropiere de intersecția cu DJ107L (Petreștii de Jos-Lita). Polițistul a observat că pe bancheta din spate în partea stângă se află corpul unui copil care părea decedat. La examinarea vizuală, cadavrul prezenta mai multe plăgi înțepate la nivelul toracelui, având semnele morții instalate și debut de putrefacție.

Martorii S.E. și B,M.F au declarat că au observat autovehiculul în locul respectiv în data de 28.07.2020 – în jurul orei 09:00 dar nu i-au dat importanță. (vol.IV, f.30-31,34-35)

Având în vedere cele constatate, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. de art.188 alin.1 și 2 Cod penal, fiind înregistrat dosarul penal nr.508/P/2020. Prin ordonanța din data de 28.07.2020 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, după schimbarea încadrării juridice și extinderea urmăririi penale în infracțiunea de omor, dosarul penal nr.3896/P/2020 înregistrat la această unitate a fost declinat la Parchetul de pe lângp Tribunalul Cluj fiind reunit la prezenta cauză. (vol.I, f.2,98; vol. II, f.1)

A fost efectuată cercetarea la fața locului și au fost demarate activități complexe de căutare a inculpatului Takacs Gyorgy  (sr.), folosindu-se efective sporite ale forțelor de ordine publică.

Pe partea dreaptă a DJ107R la aprox. 11 m de intersecția cu DJ107L (ce face legătura între Petreștii de Jos și Lita), orientat cu fața către satul Filea de Jos, a fost găsit autovehiculul marca Dacia Logan Stepway cu nr. de înmatriculare _______, în poziție de parcare laterală chiar în dreptul indicatorului care marchează intrarea în localitatea F____ de Jos, parțial pe carosabil și parțial pe acostament și vegetația de pe marginea drumului (coordonate geografice 46.______ N, 23.______ E), cu motorul oprit, cu portierele închise dar neîncuiate fără a fi identificate urme de forțare, cu geamurile portierelor ridicate, cheia auto aflându-se în contact. Cadavrul minorului  a fost găsit poziționat pe bancheta din spate, lângă portiera de pe partea stângă, în poziția stând în șezut cu mâinile pe lângă corp, cu capul sprijinit pe portieră. Cadavrul minorului  era îmbrăcat cu un tricou de culoare roșu cu imprimeuri multicolore pe partea anterioară, pantaloi scurți tip bermude cu model camuflaj, iar în picioare avea șosete de culoare negru și era încălțat cu pantofi sport de culoare negru cu roșu în zona călcâiului și cu inscripția Skechers. Tricoul și pantalonii scurți prezentau pete extinse de substanță biologică de culoare brun-roșcat. La examinarea primară, în prezența medicului legist S.C. din cadrul IML Cluj-Napoca, s-a constat că prezintă: patru plăgi produse cu un obiect tăietor-înțepător în zona pectorală partea stângă, echimoze multiple în zona genunchilor și a gambelor, echimoze sternal și pe membrele superioare. În zona plăgilor înțepate, tricoul prezenta patru tăieturi relativ simetrice cu leziunile.

De asemenea, cu ocazia examinării tehnico-științifice a habitaclului autovehiculului au fost identificate numeroase urme de substanță biologică de culoare brun-roșcat cu aspect de sânge atât în zona unde a fost găsit cadavrul (pe și sub bancheta din spate în partea stângă, pe partea interioară a portierei stânga spate, pe preșul de cauciuc de pe podea), cât și în alte zone (pe volan, pe scaunul șoferului, pe lampa de iluminat aflată pe plafon, pe preșul din cauciuc aflat pe podea în locul din față stânga, pe manșonul schimbătorului de viteze și pe maneta pentru frâna de mână, pe un pahar din plastic găsit în suportul de lângă schimbătorul de viteze, pe scaunul din dreapta față și pe preșul din cauciuc de pe podea, pe partea interioară a portierei dreapta spate, în zona mânerului, pe clapeta de deschidere, pe cheder și pe prag). Pe bancheta din spate, în partea din mijloc, a fost găsită o teacă pentru cuțit, cu dimensiunile de 16 cm/2,5 cm, confecționată din material plastic transparent, care a fost fixată prin fotografiere, ambalată și ridicată ca mijloc material de probă. (vol.II, f.6-81)

Având în vedere că tatăl minorului decedat – inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) nu a fost găsit la fața locului, au fost demarate ample acțiuni de căutare pe o zonă extinsă cu efective sporite. Cu ocazia acestei activități, pe dealul din fața autovehiculului examinat, la o distanță de aprox. 350 m de locul unde se afla autovehiculul (coordonate geografice 46 37 54.0 N, 23 31 14.5 E), pe iarbă a fost găsit un hanorac de culoare negru, cu desene în partea din față, cu inscripția pe etichetă ,,PAC-M__ 146/152 11/12A”, ce prezenta urme de substanță de culoare brun-roșcată, care a fost fixat prin fotografiere, ambalat și ridicat ca mijloc de probă.

În data de 28:07.2020 – ora 19:25, inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a fost depistat de lucrătorii de poliție în zona localității Filea de Jos, __________în timp  ce se deplasa pe jos venind de pe o uliță înspre DJ107R Filea de Jos-Ciurila, era îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurți de culoare gri-verzui care prezentau urme de substanță biologică de culoare brun-roșcat, la bustul gol și era încălțat cu pantofi sport. Acesta s-a conformat somațiilor și dispozițiilor organelor de poliție. Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) avea asupra sa, în buzunarul stâng al pantalonilor, un cuțit cu mâner din plastic de culoare albastru pe care l-a scos și l-a aruncat în iarbă la solicitarea polițiștilor. Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) prezenta urme de leziuni corporale la nivelul toracelui, gâtului și la ambele mâini în zona anterioară a încheieturilor. Acesta a recunoscut verbal polițiștilor că el și-a omorât propriul fiu (,,l-am omorât sâmbătă seară pe copil”), a descris locul faptei și poziționarea în teren a unor mijloace de probă abandonate (tricou, hanorac, telefon, lanternă). Momentul depistării a fost observat de martorii C.C.O_, P.I și G.V.. (vol.IV, f.36-41)

Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a indicat locul unde ar fi avut loc uciderea victimei, identificat cu coordonatele geografice 46.637350N și 23.524268E, situat la aprox. 250 m de locul unde a fost găsit autovehiculul abandonat.

Având în vedere declarațiile verbale ale inculpatului Takacs Gyorgy (sr.) de la momentul depistării a fost reluată activitatea de cercetare în locurile indicate orientativ de sus-numit constatându-se următoarele aspecte:

– pe dealul din fața autovehiculului examinat, raportat la poziția sa, în vegetație a fost găsit un tricou de culoare gri cu nuanță de albastru cu inscripția ,,Decathlon EUR-3XL”, ce prezenta tăieturi în partea anterioară și urme de substanță de culoare brun-roșcat; locul unde a fost găsit tricoul (coordonate geografice 46 37 54.0 N, 23 31 14.5 E) era la o distanță de aprox. 350 m de locul unde se afla autovehiculul abandonat și în proximitatea locului unde a fost găsit hanoracul (4-5 m);

– la locul indicat de numitul Takacs Gyorgy sr. ca fiind cel unde ar fi avut loc uciderea victimei, lângă un drum neasfaltat (coordonate geografice 46.6372046N, 23.5243182E) a fost găsită o folie de protecție pentru ecran telefon mobil, spartă;

– în arealul din spatele autovehiculului examinat, raportat la poziția sa, în vegetație (coordonate geografice 46.3816.9N, 23.3123.9E) au fost găsite mai multe fragmente dintr-un telefon mobil Huawei cu IMEI1:_…și IMEI2:_______________, cartela S__ Digi Mobil cu seria ______-R3 și un fragment de material lemnos;

– în arealul din spatele autovehiculului examinat, raportat la poziția sa, în vegetație (coordonate geografice 46.6386706N, 23.5235135E), a fost găsită o lanternă pentru cap de culoare albastru cu negru, cu inscripția ,,Energizer”. (vol.II, f.6-81)

Cuțitul cu mâner din plastic de culoare albastru (lungime totală aprox. 29 cm, mâner – 15 cm, lama – 14 cm), pe care inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) l-a avut asupra sa și l-a aruncat în iarbă în locul unde a fost depistat de organele de poliție (, coordonate geografice 46.6205706N și 23.5079131E), prezenta urme de substanță biologică de culoare brun-roșcat pe suprafața mânerului. Inculpatul a afirmat că acest cuțit l-a folosit pentru comiterea crimei, iar raportat la dimensiunile cuțitului și a tecii găsite în autovehicul, la faptul că acesta prezenta urme de substanță biologică cu aspect de sânge, la dimensiunile și formatul plăgilor la intrare identificate pe cadavru, declarația inculpatului apare ca veridică.

Cu ocazia examinării fizice a inculpatului s-a stabilit că acesta prezenta leziuni la ambele membre superioare (în zona încheieturilor și a coatelor), la nivelul toracelui (penetrante), la nivel latero-cervical (două plăgi superficiale tăiate). (vol.III, f.36-40)

Din raportul de expertiză medico-legală nr.7653/II/a/96 din 07.08.2020 emis de IML Cluj-Napoca rezultă că inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin acțiunea unui corp înțepător-tăietor (de exemplu cuțit), posibil autoproduse, necesită 23-25 zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei și au fost datate din 28.07.2020. (vol.III, f.51-54)

În data de 28.07.2020, până să fie depistat inculpatul, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința sa (încuviințată prin încheierea nr.202/P/28.07.2020 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, fiind emis mandatul nr.118/2020) ocazie cu care au fost ridicate cinci sisteme informatice (4 telefoane mobile și un laptop) precum și un înscris olograf redactat în limba maghiară și asumat pe parcursul anchetei ca fiind scris de persoana vătămată T.A. și adresat inculpatului. În urma traducerii conținutului acestui înscris a rezultat că exprimă relația deteriorată a mariajului dintre cei doi foști soți. Telefoanele mobile și laptopul ridicate au fost percheziționate informatic (în baza încheierii penale nr.206/C/P/2020 și a mandatului nr.120/03.08.2020 emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj), dar în urma analizării datelor extrase nu au rezultat elemente cu utilitate probatorie în cauză. (vol.III, f.77-79,82-91,95-99,117-127)

Inculpatul Takacs Gyorgy _ (sr.) a recunoscut cu ocazia audierilor procedurale la procuror că și-a ucis fiul în data de 25.07.2020, înainte de ultima conversație pe care a avut-o cu fosta soție (ora 22:13), descriind în amănunt circumstanțele în care a comis fapta și comportamentul post factum. Astfel, inculpatulTakacs Gyorgy (sr.) a declarat că după comiterea faptei s-a autolezionat cu același cuțit încercând să se sinucidă și a rămas în același loc până dimineața. Pe parcursul zilei de 26.07.2020 a lăsat mașina abandonată la locul comiterii crimei și s-a deplasat pe un deal din apropiere unde a stat până s-a înserat, apoi s-a întors la mașină, s-a așezat pe bancheta din spate unde era cadavrul copilului în locul și în poziția în care fusese ucis, a fumat o țigare, a încercat să se taie în zona gâtului cu cuțitul și a adormit. Pe parcursul nopții din 26/27.07.2020 (duminică) inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a declarat că s-a deplasat cu autovehiculul în satele din zonă pentru a căuta apă, cadavrul minorului rămânând poziționat în același loc (pe bancheta din spate stânga). Spre dimineață s-a întors în zona unde a comis fapta, a rămas în staționare în acel loc, iar ulterior pe parcursul zilei a început să se deplaseze cu autovehiculul prin zonă.

După alertarea autorităților privind dispariția minorului, martorul S.M. a postat pe Facebook și apoi a declarat organelor judiciare că a observat autovehiculul cu nr. de înmatriculare __ în data de 27.07.2020 – în jurul orei 19:00, fiind parcat pe DJ107L între Filea de Jos și Lita în zona unui viaduct care trece pe sub autostrada A3, iar lângă mașină era un bărbat mai plinuț. Martorul a declarat că, după ce a realizat că este autovehiculul căutat, s-a întors prin același loc după cinci minute dar autovehiculul nu mai era. Arealul a fost verificat de organele de poliție dar nu a fost identificat vehiculul, explicabil prin faptul că inculpatul a efectuat deplasări cu autovehiculul în acea zonă atât în noaptea de 26.07.2020 cât și în ziua de 27.07.2020. (vol.IV, f.28-29)

Aceste aspecte sunt probate și de înregistrările video privind deplasările autovehiculului inculpatului: (….)

În seara de 27.07.2020 (luni) inculpatul a parcat autovehiculul în apropierea locului unde a comis fapta și a plecat pe jos pe un deal din apropiere lăsând cadavrul în mașină, iar în dimineața de 28.07.2020 (marți) a mutat mașina în locul unde a fost descoperită de autorități, conform susținerii sale ,,pentru a fi găsită”. Ulterior, inculpatul a fugit pe dealul din proximitatea locului unde a abandonat mașina și a urmărit activitățile investigative și de cercetare demarate de organele judiciare. Practic locul unde acesta s-a poziționat este același cu locația unde au fost găsite tricoul cu care a fost îmbrăcat și hanoracul care i-a aparțintu minorului și pe care l-a luat din vehicul. Pe parcursul zilei până a fost depistat, odată cu intensificarea activitățiulor de căutare, inculpatul s-a deplasat în arealul din zonă ascunzându-se în vegetație fiind observat de martorii V.S.i și V:M.B. (vol.IV, f.62-65)

Inculpatul și-a motivat gestul reprobabil prin faptul că atunci când i-a devoalat minorului intenția sa de a se sinucide, acesta i-ar fi spus ,,că vrea să meargă cu el oriunde ar fi”.

Inculpatul nu a mutat cadavrul victimei de pe bancheta spate stânga a autovehiculului de la momentul comiterii crimei și până a fost descoperit de autorități, deși a efectuat mai multe deplasări cu autovehiculul, aspecte susținute de declarația sa, de interpretarea urmelor identificate la cercetarea la fața locului, de elementele identificate la examinarea cadavrului și de înregistrările video analizate în cauză.

Interpretarea criminalistică a urmelor de substanță biologică identificate cu ocazia cercetării la fața locului, transpusă în raportul nr.__/28.08.2020 emis de I.P.J. Cluj – Serviciul Criminalistic, se pliază pe versiunea furnizată de inculpat privind modalitatea de acțiune în momentul comiterii omuciderii și acțiunile întreprinse post factum. Astfel, urmele de substanță biologică cu aspect de sânge identificate în autovehicul (pe marginea banchetei din spate în partea dreaptă, pe partea interioară a portierei dreapta spate, pe clapeta interioară de deschidere, pe pragul portierei și în spațiul dintre prag și banchetă, pe preșurile din cauciuc de pe podea din partea dreaptă și mediană, pe spătarul și pe tetiera scaunului din dreapta față) sub formă de pete cu forme neregulate și stropi, create prin contact direct și prin proiectare dinspre interior spre exterior și în sens invers, justifică versiunea inculpatului în sensul că după uciderea victimei, aflându-se pe bancheta din spate în partea dreaptă s-a autoînjunghiat cu cuțitul în zona toracică iar ulterior a ieșit din vehicul și a revenit. (vol.II, f.86-122)

Prin raportul de autopsie medico-legală nr.4199/III/397 din 06.10.2020 emis de IML Cluj-Napoca s-a concluzionat că: moartea numitului .T.G (jr.) a fost violentă, s-a datorat anemiei acute posthemoragice consecința hemoragiei interne și externe consecutivă multiplelor plăgi înțepat-tăiate penetrante toracic și toraco-abdominal, cu interesare pluriorganică (cardiacă, pulmonară, diafragmatică și gastrică), leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corp tăietor-înțepător (de exemplu cuțit), direcția de aplicare a loviturilor a fost dinspre anterior spre posterior și dinspre cranial spre caudal cu victima aflată în poziție șezândă, între leziunile traumatice constatate și deces există o legătură directă de cauzalitate, leziunile și moartea pot data din 25.07.2020. De asemenea, prin aceeași expertiză s-a stabilit că examenul toxicologic general a fost negativ, iar sângele recoltat de la cadavru conținea alcool etilic în concentrație de 0,88 g la mie.

Tabloul lezionar stabilit în urma necropsiei cadavrului se coroborează cu celelalte probe analizate și susțin comiterea faptei de omor în modalitatea prezentată de inculpat. Cu privire la alcoolemia stabilită în sângele recoltat de la cadavru este indubitabil că aceasta a existat și, cel mai probabil, a rezultat în urma ingerinței de substanțe cu un astfel de conținut deși inculpatul a negat în mod constant că i-ar fi administrat minorului medicamente sau alcool anterior comiterii faptei. Totuși, persoana vătămată T.A. a afirmat că, pe parcursul unei conversații cu inculpatul din jurul orei 22:00 (posibil la ora 21:48, penultima convorbire), nu se auzea motorul mașinii, era liniște pe fundal, ceea ce ar conduce la ideea că cei doi erau deja la locul faptei, l-a cerut la telefon pe minorul T.G_ (jr.) ocazie cu care a perceput că acesta avea vocea schimbată, părea apatic și răspundea doar cu ,,da, bine” la tot ceea ce-i spunea, aspecte care se coroborează cu faptul că s-a stabilit o anumită concentrație de alcool în sângele recoltat de la cadavru și ar justifica o presupunere mai mult decât rezonabilă că minorul, din proprie inițiativă sau la îndemnul inculpatului, a consumat substanțe care conțineau alcool anterior comiterii faptei.

Inculpatul Takacs Gyorgy a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, iar prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.7774/IV/b/B/140 din 10.08.2020 emis de IML Cluj-Napoca s-a concluzionat că a prezentat diagnosticul ,,tulburare de personalitate borderline”, raportat la faptele imputate a avut capacitatea psihică de a aprecia critic conținutul și consecințele social-juridice ale acțiunilor sale – discernământ prezent la momentul comiterii faptelor precum și la data examinării. (vol.IV, f.122-126)

Individualizarea pedepsei:

Procedând la individualizarea pedepsei, instanța va aplica criteriile generale indicate în art.74 C.penal, fiind imperios necesar a sublinia gravitatea deosebită a faptei, având în vedere vârsta victimei, gradul de rudenie cu inculpatul, modalitatea de comitere ( art.189 lit.a C.penal), precum și multiplele acte de agresiune săvârșite asupra victimei. În legătură cu persoana inculpatului se va arăta că acesta are dublă cetățenie română și maghiară, avea la data comiterii faptei vârsta de 46 ani și era divorțat de persoana vătămată T.A – mama victimei. Conform declarațiilor sale a absolvit 10 clase, presta activități de taximetrie la Napoca Taxi Cluj-Napoca, iar din fișa de cazier judiciar rezultă că nu are antecedente penale.

Raportat la modalitatea și circumstanțele în care a fost comisă fapta, gradul de rudenie dintre inculpat și victimă (tată – fiu), relația extrem de apropiată, vârsta victimei la data faptei, consecințele psiho-emoționale în mediul familial și rezonanța socială negativă generate de un asemenea comportament, împrejurările care au fost descrise în rechizitoriu întăresc convingerea că fapta este abominabilă, de o gravitate de nedescris, conducând spre concluzia că se impune o pedeapsă pe măsură.

Așa cum s-a arătat la început, inculpatul a recunoscut fapta în integralitatea sa, el a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate borderline, așa cum s-a reținut în raportul de expertiză psihiatrică existent la fila 123 din volumul IV al dosarului de urmărire penală, o tulburare de personalitate, a imaginii de sine, instabilitate și impulsivitate marcată.

S-ar putea motiva fapta inculpatului prin aceea că el a trecut printr-un divorț, o despărțire de copil, față de care a susținut în nenumărate declarații că îl iubea mai mult ca orice pe lumea aceasta, și ar fi făcut orice pentru el, și se pare că această tulburare a apărut atunci când a fost separat efectiv și real de propriu copil.

În cuprinsul raportului de evaluare întocmit în cauză de către Serviciul de Probațiune Cluj se arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, în momentul în care a săvârșit infracțiunea s-a simțit stresat din mai multe motive, respectiv părăsit, faptul că copilul suferea nespus datorită separării, apoi din punct de vedere profesional datorită restricțiilor survenite de pandemie nu mai reușea să lucreze cât lucra înainte de restricții. Însă toate aceste explicații ale inculpatului nu scuză fapta abominabilă comisă.

Astfel fiind, instanța se va orienta spre pedeapsa maximă din Codul Penal și va dispune condamnarea inculpatului la detențiune pe viață.

În temeiul art. 65 alin. 1 și 2 Cod penal, se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), e), f) Cod Penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată., fiind justificate aceste pedepse accesorii prin prisma naturii infracțiunii comise.

SURSĂ: Clujust.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Incendiu la un apartament din Cluj-Napoca, 3 persoane duse la spital

Intervenție pentru stingerea unui incendiu de apartament pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca. În urma incendiului, cinci persoane au fost...

Închide