Interval de valabilitate: 5 august, ora 12:00 – 7 august, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
În intervalul menționat, începând dinspre sud-vest, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.