Ultima actualizare: 17.10.2024
Locale

CFR-ul amendat de un primar din județul Bihor pentru că nu au făcut curat

Un primar din județul Bihor, comuna Aștileu, a amendat cu 25 de mii de lei Căile Ferate Române pentru că nu au curățat timp de 2 ani zonele din apropierea căilor ferate.

Edilul a luat această hotărâre după ce le-a cerut ceferiștilor timp de doi ani să cureţe vegetaţia crescută în ultimele două decenii lângă calea ferată iar aceștia nu au luat nici o măsură.

Terenurile din zona căii ferate a gării din comună Aștileu şi a haltei din apropiere n-au mai cunoscut aşa o agitaţie de zeci de ani.

Muncitori cu drujbe, cositori sau utilaje mari dau zor să cureţe buruienile crescute de-a lungul anilor.

Aceasta “mobilizare generală” nu este însă întâmplătoare. După insistenţe de doi ani, cu telefoane şi avertismente, primarul şi-a luat inima în dinţi şi a amendat Căile Ferate Române.

„Doi ani am tot vorbit frumos cu dânșii, i-am rugat să-și facă curat. După care am trecut la notificări, avertisment, iar apoi le-am trimis amenda. Pot să spun că în trei zile au și plătit și au și trecut la treabă”, a explicat primarul din Aștileu, Ionuț Lazăr pentru Bihon.ro

„Acești coloși trebuie să știe că au și astfel de obligați din moment ce sunt proprietari. Un demers similar voi face și către cei de la Telecom România care au niște stâlpi de lemn care stau numai în fibră și oferă o imagine deplorabilă”, avertizeză primarul Ionuț Lazăr. Primarul de Aștileu nu e la prima acțiune în premieră. Imediat după preluarea primului mandat a reușit să nu mai aibă asistați social în comună prin măsuri ferme.

SURSĂ: ȘtirileProTV.ro

FOTO de copertă: Bihon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Percheziții la un medic din Cluj care elibera adeverințe false de vaccinare Covid

Poliţişti din Alba au efectuat joi dimineaţă percheziţii domiciliare în judeţul Cluj la persoane bănuite de fals informatic, respectiv de...

Închide