Ultima actualizare: 3.4.2024
Naţionale

În mai puțin de o lună începe școala. Care vor fi noile reguli impuse

Noul an școlar va începe în data de 13 septembrie, în format fizic, titrează Digi24. Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, că își dorește ca școala să rămână în format fizic, iar festivitățile de deschidere să fie organizate “cât mai aproape de normalitate”. La rândul lui, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că la aceste festivități masca va fi obligatorie, iar durata limitată la o oră – o oră și jumătate.

,,Am avut două lucruri pe care le-am spus și rămân ferm pe acestea. Vreau ca anul școlar să înceapă cu prezență fizică și să rămână cu prezență fizică. Avem tot ceea ce ne trebuie. Anul trecut prin multe, am învățat mult, dar nu aveam vaccin. E important pentru mine, după discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii asupra impactului de anul trecut asupra elevilor, de aceea nu aș vrea să mai trecem prin acea situație și vom face tot ceea ce e posibil ca anul școlar să rămână cu prezență fizică”, a afirmat Florin Cîțu.

El a cerut ca festivitățile de început de an școlar să fie organizate “cât mai aproape de normalitate”: ,,Știu că este complicat, dar am încredere că vom găsi cele mai bune soluții. Este un moment important în viața fiecărui elev și aș vrea să ne bucurăm împreună în această zi”.

De asemenea, premierul a insistat pe vaccinarea sau testarea angajaților, inclusiv din sistemul de învățământ.

,,Eu mi-a exprimat ca de fiecare dată opinia că nu doar personalul din sistemul medical, dar și cel din învățământ, din MAI, MApN și sistemul public trebuie ori să se vaccineze, ori să se testeze. Nu putem să mergem mai departe așa cum am mers până acum”, a declarat Florin Cîțu.

La rândul lui, Sorin Cîmpeanu a declarat că festivitățile de deschidere s-ar putea organiza în exterior, dar masca va fi obligatorie, iar durata va fi limitată la o oră – o oră și jumătate.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la un depozit de plastice din Alba Iulia

Un incendiu a izbucnit în această după-masă la un depozit de materiale plastice în Zona Industrială a municipiului Alba Iulia....

Închide