Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

E oficial! Anul acesta vom avea Târg de Crăciun la Cluj-Napoca

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit în cadrul unei emisiuni despre târgul de Crăciun care se organizează în Piața Unirii din Cluj-Napoca, acesta a spus că anul acesta se va organiza târgul însă într-un format mai restrâns. 

Atenție, intrarea în cadrul Târgului de Crăciun se va face doar pe baza unui certificat verde!

„Vor putea participa doar cei care prezintă certificatul verde, adică ai trecut prin boală sau ai ambele doze de vaccin făcute”, a declarat Emil Boc.

”Târgul de Crăciun va fi între 26 noiembrie – 31 decembrie. Conform legii se poate desfășura cu un procent de 30% ocupare a spațiului. Se va renunța la 35 de căsuțe, față de 2019. Vor fi numai 46 de căsuțe. Nu va fi scenă, pentru a fi mai mult spațiu. Va fi program artistic numai în zona bradului. Vor putea participa 2.000 de oameni simultan”, a declarat primarul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Și Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Cluj-Napoca, însă la fel ca și târgul, într-un cadru mai restrâns, primarul se așteaptă la maxim 100 de persoane în Piața Mihai Viteazu.

„Ziua Națională se va ține la Cluj-Napoca în format restrâns, cu maxim 100 de persoane în piața Mihai Viteazu”, a transmis Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
ANPC a amendat 11 operatori economici pentru promoțiile false de Black Friday

Comandamentul Special Black Friday din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a amendat în prima zi de activitate 11...

Închide