O dramă era să se petreacă într-o localitate din judeţul vecin Bistriţa-Năsăud, unde un urs a atacat un om, în localitatea Simioneşti. Persoana atacată a scăpat în ultimul moment, salavată de colegii săi, dar cu răni grave.
Bărbatul a filmat cu telefonul mobil, întâmplător, momentele de groază. Colegii de vânătoare au tras mai multe focuri de armă pentru a speria animalul, tot ei au fiind cei ce au sunat la 112. Rănitul a fost dus pe brațe până la ambulanță, iar medicii din Bistrița au reușit să îl salveze.
În ultima vreme, numărul urşilor a crescut foarte mult, inclusiv în judeţul Cluj.
Potrivit cifrelor oficiale, în judeţul Cluj trăiesc circa 190 de urşi, dintre care unul a murit zilele trecute, lovit de o maşină, pe A3, în zona Turda.
Aceleaşi cifre oficiale arată că numărul urşilor din judeţ este în continuă creştere. În 2016 au fost înregistraţi 160 de urşi, 170 în 2017 şi 175 în 2018.
Cei 190 de urşi înregistraţi în acest an sunt după centralizarea datelor recensământului din luna mai, iar în această perioadă este în curs de derulare un alt recensământ, care ar putea să arate că numărul urşilor din judeţ a depăşit nivelul de 200.
Surse din domeniul silviculturii au spus pentru portalcj.ro că, după câte se pare, numărul urşilor este prea mare în judeţul Cluj, că depăşeşte nivelul optim, dar că, totuşi, nu atât de mult ca în judeţe precum Bistriţa-Năsăud sau Mureş.
Aceleşi surse spun că există numeroase cazuri în judeţul Cluj în care urşii au atacat gospădăriile oamenilor şi le-au omorât animalele domestice.
La nivel naţional, anul trecut, potrivit fostului ministru Graţiela Gavrilescu, erau înregistraţi circa 7.000 de urşi, conform datelor venite din teritoriu, deşi se pare că numărul lor este, de fapt, mult mai mare.
Astăzi, pe A3, în zona Turda, un autoturism condus de un şofer de 62 de ani a lovit un urs care a intrat pe autostradă. În urma impactului, ursul a murit, iar maşina a fost avariată, fără victime umane.
Surse din domeniul silviculturii au declarat pentru portalcj.ro că principalul vinovat de prezenţa ursului pe autostradă este administratorul acesteia.
„Administratorii autostrăzii au obligaţia să întreţină gardul de protecţie. Ursul n-ar fi trebuit să ajungă pe autostradă, fiindcă de aceea există un gard de protecţie împotriva animalelor. În alte ţări există şi tuneluri prin care animalele să poată traversa autostrada. La noi nu există aşa ceva. Cu siguranţă undeva gardul era stricat”, au declarat sursele menţionate.
Citeşte şi:
https://portalcj.ro/2019/11/clujul-are-190-de-ursi-unul-a-fost-omorat-azi-de-o-masina-pe-a3/
https://portalcj.ro/2019/11/administratorul-a3-vinovat-de-moartea-ursului-voi-ce-credeti/
https://portalcj.ro/2019/11/urs-lovit-pe-a3-in-judetul-cluj-o-masina-l-a-izbit-puternic/