Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Acord al ISJ Cluj cu Partida Romilor. Meditații la română și matematică pentru elevii romi, vor fi ajutați să frecventeze școala

Partida Romilor Pro Europa Cluj, a semnat azi Acordul de Parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Cluj, care vizeaza dezvoltarea procesului educational la nivelul judetului Cluj, protocolul fiind semnat de catre șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, si de catre presedintele organizatiei judetene de tineret a Partidei Romilor Cluj, Dragoș Roșianu.

”SOS – copiii romi” este o campanie educațională derulată de Partida Romilor și ISJ Cluj de care prevede înscrierea copiilor de etnie romă în învățământul preșcolar și în clasa pregătitoarele și pentru admiterea elevilor romi în învățământul liceal pe locurile speciale în anul școlar 2020 – 2021.

”Scopul campaniei este creșterea participării școlare a copiilor și elevilor de etnie romă prin activități de informare, consilieri și orientare școlară. În cadrul campaniei, elevii romi din ciclul gimnazial vor fi sprijiniți prin meditații la română și matematică în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională”, scrie în acord.

De asemenea, vor fi derulate activități extrașcolare pentru prevenirea violenței în școli, a căsătoriilor timpurii și pentru promovarea diversității etnice.

”Elevii romi vor fi informați și despre bursele acordate prin învățământul profesional și cel dual, de 200 de lei pe lună”, se mai arată în acordul semnat azi.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Primărița Chinteni: Castraveții murați, produsele de igienă feminină, servețele umede nu au ce căuta în rețeaua de canalizare!

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a făcut azi un apel la cetățenii localității să aibă grijă ce aruncă în rețeaua...

Închide