Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Dronă cu termoviziune pentru Salvamont Cluj! Ajută la căutarea dispăruților și pe timp de noapte

Consiliul Județean Cluj a achiziționat pentru Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo, instituție subordonată forului administrativ județean, două noi echipamente de ultimă generație. În valoare de cca. 130.000 de lei, acestea sunt esențiale pentru buna desfășurare a misiunilor salvamontiștilor clujeni și extrem de utile în operațiunile de căutare și salvare.

”Începând cu chiar primele zile ale anului 2020, salvamontiștii clujeni au în dotare și pot folosi în intervenții un nou vehicul pentru sarcini utilitare side by side Polaris Ranger XP 1000, vehicul ce va fi utilizat pentru misiuni în zone accidentate, atât iarna, cât și vara. Exclusiv off road, vehiculul deservește zona Beliș Fântânele precum și domeniul schiabil din Mărișel și poate fi folosit și la transportul victimelor”, au declarat reprezentanții Consiliuli Județean Cluj.

Totodată, pentru eficientizarea operațiunilor de căutare a persoanelor dispărute, a fost achiziționată, tot din fondurile Consiliului Județean, o dronă cu termoviziune DJI Mavic Entreprise Dual. Acest tip de euronavă fără pilot este utilă pentru căutarea dispăruților, inclusiv pe timp de noapte, grație performantei camere cu termoviziune ce poate detecta de la înălțime persoana căutată și transmite salvatorilor poziția exactă a acesteia.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Un tânăr în moarte cerebrală salvează trei vieţi. Rinichii ajung în Cluj

Un tânăr în moarte cerebrală salvează trei vieţi. Totul este posibil graţie deciziei familiei tânărului care a fost de acord...

Închide