O familie întreagă din Apahida a fost internată cu COVID la spital. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat faptul că în localitatea Apahida a fost depistat un focar de COVID 19.
“Din nefericire anuntam si 3 cazuri de COVID-19 inregistrate in sat Apahida si confirmate pozitiv. Dupa iesirea din perioada de autoizolare cetateanul a plecat din locuinta lui in alta localitate, unde sustine ca a fost infectat.
In acest moment toata familia (3 persoane) confirmata pozitiv si internata in spital.
In data de 11 aprilie 2020 a fost identificat pe raza satului Cimpenesti un cetatean care trebuia sa fie la izolare la domiciliu, in urma verificarii a fost insotit spre zona de carantinare institutionalizata unde va efectua cele 14 zile de carantina obligatorie si bineinteles va plati contravaloarea carantinarii conform Ordonantelor Militare.
Am solicitat Sectiei 2 de Politie Apahida sa intensifice controalele si sa ia masuri radicale in conformitate cu prevederile Ordonantelor Militare .
Facem din nou apel pentru respectarea de catre toti cetatenii a prevederilor Ordonantelor Militare referitoare la autoizolare , pastrarea distantei sociale si mai ales limitarea deplasarilor la strictul necesar”, a precizat Primăria, pe facebook.
În Apahida mai sunt 13 autoizolați la domiciliu.