Tânără de 32 de ani, din Galați, a fost găsită duminică, 18 aprilie, decedată într-un apartament din Aosta, nordul Italiei. Potrivit anchetatorilor, fata a fost tăiată la gât și lăsată să sângereze până la moarte.
Elena Raluca Ș. locuia singură într-un apartament din Aosta (Italia) și se mutase acolo de doar trei săptămâni, până atunci locuise cu mama și sora ei în Toscana (Italia). Sora ei a fost cea care a sunat la poliție, deoarece Elena nu i-a mai răspuns la telefon și nici la mesaje. Autoritățile ajunse la fața locului au intrat în apartament forțând o fereastră iar acolo au găsit trupul fetei într-o baltă de sânge, în baie.
Potrivit La Repubblica, Elena ducea o viață destul de bună pentru cineva fără loc de muncă, astfel că autoritățile iau în calcul ipoteza conform căreia, fata era o escortă și ucigașul ar putea fi unul dintre clienți sau chiar proxenetul care ar fi lucrat cu ea. Anchetatorii însă nu sunt siguri de acest răspuns însă au alcătuit deja un cerc destul de larg de suspecți.
Au fost eliminate mai multe ipoteze. Cine se face vinovat atunci?
Vecinii Elenei au declarat faptul că nu o prea cunoșteau pe fată și nici nu au auzit vreun zgomot din apartament, semn că fata nu s-a luptat cu ucigașul. Medicul legist a exclus faptul că Elena ar fi încercat măcar să se opună, iar poliţiştii cred că tânăra îl cunoştea pe ucigaş şi că i-a deschis uşa fără să se teamă că ar putea fi atacată.
Criminaliștii au exclus și alte variante, aceștia spun că nu ar fi vorba nici despre un jag deoarece niciun obiect de valoare nu au dispărut din apartament, în afară de telefonul și tableta Elenei. De asemenea nici sinuciderea nu este luată în calcul deoarece nu a fost găsită nici o presupusă armă cu care să își taie propriul gât.
Experții spun că Elena Raluca Ş cel mai probabil a murit în cursul serii de 17 aprilie. Poliția din Italia a verificat camerele de supraveghere din zonă pentru a vedea cine a intrat și a ieșit din blocul unde stătea Elena, iar în scurt timp vor afla și cine a ucis-o.