O elevă de doar 17 ani din județul Cluj, s-a prezentat în cursul zilei de 15 noiembrie la Centrul de Vaccinare „Anghel Saligny” din Cluj-Napoca și a cerut să fie vaccinată anti-Covid cu serul Johnson&Johnson, acest ser fiind administrat doar persoanelor de peste 18 ani. Cadrele medicale de la fața locului și-au dat seama de greșeala comisă doar în momentul în care au vrut să îi elibereze adeverința de vaccinare și nu au reușit.
În contextul incidentului care a avut loc în cursul zilei de ieri, 15 noiembrie a.c. în care la Centrul de Vaccinare „Anghel Saligny” din Cluj-Napoca a fost vaccinată o persoana în vârstă de 17 ani și 9 luni cu vaccin Johnson & Johnson, punem la dispoziția opiniei publice clarificările oferite de către Direcția de Sănătate Publică Cluj: „Medicul coordonator al centrului, dr. F. M. a transmis Direcției de Sănătate Publică Cluj o notă de informare privind eroarea administrării vaccinului la o persoana sub vârsta de 18 ani. Din relatarea doamnei doctor reiese că:
– La data de 15.11.2021, la ora 8,00 s-a prezentat o persoană de sex feminin, pe nume S. I. L. pentru vaccinare cu Johnson&Johnson.
Doamna doctor a scanat cartea de identitate pe tabletă cu credențiale Johnson&Johnson iar tableta a indicat că „persoana poate fi vaccinata, nu are nici o doza” situație în care datele au fost transmise și preluate în RENV. S-a continuat cu completarea chestionarului și cu anamneza efectuată de Dr. R. C. (persoana nu a fost întrebată dacă este minoră) apoi s-a continuat cu vaccinarea cu tipul de vaccin Johnson & Johnson. În momentul în care s-a încercat scoaterea adeverinței a apărut mesajul „eroare la salvarea datelor: vaccinul nu a fost adăugat din cauza unor erori; persoanele sub 18 am nu se pot vaccina cu acest produs (Johnson&Johnson)”
În această situație doamna doctor a comunicat Direcției de Sănătate Publică incidentul iar DSP a solicitat punct de vedere de la CNSCBT. Având în vedere precizarea CNSCBT, medicul vaccinator urmează să transmită o notă explicativă prin care să detalieze toată situația, în vederea înregistrării vaccinării în RENV și generării adeverinței de vaccinare.”