Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

Medic clujean sancționat doar cu reducerea cu 10% a salariului, deși soția sa a operat ilegal 9 ani în oftalmologie

Un medic oftalmolog de la Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca a fost sancționat doar cu reducerea salariului cu 10% pe trei luni în urma unei anchete a Ministerului Transporturilor, deși era acuzat că și-a lăsat soția să opereze ilegal timp de 9 ani.

Într-un raport al comisiei de disciplină a Ministerului Transporturilor se arată că medicul Marius Nistor a permis, în perioada noiembrie 2010 – martie 2019, soției sale, Crina Nistor, considerată ”un terț neacreditat”, accesul/efectuarea de manopere medico-chirurgicale în Compartimentul de oftalmologie și Blocul operator oftalmologie ale Spitalului Clinic CF Cluj. Aceasta cu toate că soția sa nu avea raporturi contractuale cu Spitalul Clinic CF Cluj și/sau repartiție ca medic rezident.

”Dr. Nistor Marius Cristian a direcționat o parte din pacienți în perioada în care aceștia erau internați în spital pentru investigații medicale la o clinică privată ce nu avea relație contractuală cu spitalul, în situația în care o parte din investigațiile respective erau contractate de unitate în baza unor contracte interclinice”, mai spune raportul.

Medicul Marius Nistor se face vinovat de abateri disciplinare săvârșite cu vinovăție, astfel că membrii comisiei au decis să îl sancționeze. Dar, în ciuda acuzațiilor, Nistor a primit doar o sancțiune de reducere, cu 10% a salariului de bază pe o perioadă de 3 luni.

Cei doi medici profesează și la o clinică privată, situată vizavi de Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca, unde erau trimiși pacienți ”de la stat” să cumpere materiale medicale pentru operații.

Cazul va ajunge în atenția procurorilor

 

Vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Emanuel Ungureanu, cel care a lansat acuzațiile la adresa familiei Nistor în urmă cu câteva luni a declarat pentru portalcj.ro că acest caz ”a fost mușamalizat de către DSP Cluj și de conducerea Universitatii de Medicină din Cluj-Napoca”.

”Nu voi lăsa această poveste neelucidată, telenovela medicală de cel mai prost-gust, în care, soțul îi permite soției să opereze ilegal, sub pretextul îndrumării profesionale, fără ca o autoritate medicală independentă să monitorizeze acest proces, este o mare rușine pentru școala medicală clujeană. Sunt oameni mutilați pe viață din cauza acestor practici ilegale și imorale. Cazul Nistor va ajunge în fața procurorilor”, a spus Ungureanu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Primul Centru Integrat de Transplant din România va fi construit la Cluj

Ektra Studio SRL este firma câștigătoare pentru întocmirea studiului istoric și a celui de trafic, în vederea construirii la Cluj...

Închide