AGIT (Asociația Grupurilor de Inițiativă ale Tinerilor) este un HUB construit special la Cluj ca tu să intri în contact cu alții care, la fel ca tine, cred că pentru a trece mai ușor peste situația în care ne aflăm este nevoie de implicarea tuturor.
”Nu mai sta în spatele monitorului considerându-te neputincios!
Adună-ți cei mai buni prieteni și formează primul grup de inițiativă care se AGITă la tine în oraș, cartier, stradă sau bloc! Ce poți să faci cu grupul tău ? Pentru început poți să dai o mână de ajutor celor care sprijină sistemul sanitar”, au spus tinerii clujeni.
Se construiește o rețea
Mult mai important este să fie construită o rețea pentru momentul în care trece toată nebunia aceasta: o rețea care să sprijine producătorii locali și afacerile mici, o rețea care să tragă România înapoi de pe marginea prăpastiei.
”Construirea unei rețele cu cei care vor să scadă impactul economic pe care îl va avea COVID 19 asupra României! Pentru a realiza acest obiectiv avem nevoie de cât mai multe grupuri de inițiativă conectate la AGIT – ideal ar fi câte un grup de inițiativă pentru fiecare localitate din România.
Fii TU cel care vine cu inițiativa la tine în comunitate! Educarea membrilor comunității pentru găsirea oportunităților în comunitatea lor. Interconectarea afacerilor din România!
Promovarea produselor locale în rândul cetățenilor!”, au mai spus reprezentanții AGIT.
Cei care vor să se înscrie în grupuri pot să caute informații pe pagina de Facebook AGIT și grupul ”Mă agit și eu”.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.