Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO UPDATE Accident la Bucea, un tren Regio a lovit o autoutilitară

IPJ Cluj a anunțat că în această seară a avut loc un accident de tren produs in localitatea Bucea, comuna Negreni.

”Din primele informatii, un conducator auto de 39 de ani, din Cluj-Napoca nu s a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, intrând in coliziune cu trenul Regio care se deplasa pe ruta Cluj – Oradea. Conducătorul auto primeste îngrijiri medicale la fata locului de la echipajul ambulantei”, au spusn politistii.

Se pare ca semnalele acustice și luminoase la trecerea de cale ferată de la Bucea funcționau.

UPDATE ISU Cluj a precizat că la accidentul feroviar la trecerea la nivel a căii ferate, produs pe raza localității Bucea au fost alertate, în jurul orei 18.40, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și s-a prealertat elicopterul SMURD de la Jibou.

”Pompierii au găsit la locul accidentului o autoutilitară răsturnată și șoferul, de 40 de ani, ieșit din aceasta. Șoferul a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD și a fost transportat la spital cu suspiciuni de traumatisme la nivelul toracelui. Acesta era conștient și cooperant. Garnitura de tren transporta 12 călători, care nu au solicitat consult medical”, au spus pompierii.

Autoutilitara transporta articole pentru îmbrăcăminte.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO Un bolid BMW a intrat în ușa unui magazin Profi din Florești!

O autospecială și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a unui incident care s-a produs în jurul orei...

Închide