50.000 de euro fraudă la DNA Cluj. Dosar pentru trafic de influenţă şi deţinere de pistol.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, pentru mai multe infracţiuni. El este în arest la domiciliu. Printre altele, el a obţinut peste 50.000 de euro din trafic de influenţă şi a deţinut un pistol.
Trafic de influenţă şi nerespectarea regimului armelor
Acuzaţiile la adresa sa sunt trafic de influenţă în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
“În perioada 2017-decembrie 2018, inculpatul ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane diferite sume de bani pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor funcţionari din cadrul unor persoane juridice de drept privat sau asupra unor funcţionari publici (instructori auto din cadrul unor şcoli de şoferi, profesori de legislaţie rutieră, medici şi psihologi din instituţii medicale şi cabinete psihologice, examinatori (poliţişti) de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Maramureş şi funcţionari care eliberează cărţi de identitate din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Baia Mare).
Concret, în schimbul sumelor de bani primite, inculpatul ar fi promis că va determina persoanele respective să-şi încalce atribuţiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuţiilor de serviciu, având, printre altele, ca finalitate:
– obţinerea în mod fraudulos a unor permise de conducere auto sau a altor categorii de conducere auto,
– eliberarea în alte condiţii decât cele legale a documentelor de identitate.
49.459 euro, 7.500 lei şi 200 lire sterline
Pentru pretinsele “servicii”, inculpatul ar fi primit în total sumele de 49.459 euro, 7.500 lei şi 200 lire sterline.
În cursul lunii decembrie 2018, inculpatul ar fi deţinut fără drept o armă cu aer comprimat ce se încadrează din categoria armelor neletale, supuse autorizării.
În cauză, în vederea confiscării speciale, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză”, arată procurorii DNA Cluj.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook
50.000 de euro fraudă la DNA Cluj. Dosar pentru trafic de influenţă şi deţinere de pistol.