Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO. Accident grav în județul Cluj. A intrat cu mașina în stâlp

O autospecială și două echipaje SAJ au intervenit, pe cursul nopții trecute, pentru a gestiona urmările unui accident rutier produs pe raza localității Iclod în jurul orei 1:30.

,,La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, s-a produs un accident rutier pe DN1C, în localitatea Iclod.

Un conducător auto de 38 de ani, din comuna Iclod, care se deplasa pe DN1C, din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, ajuns în localitatea Iclod, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp din beton, iar ulterior cu gardul unui imobil.

În urma evenimentului bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 1.40, iar în momentul sosirii acestora la fața locului, au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile și șoferul întins pe sol în afara acestuia.

Bărbatul, în vârstă de cca 40 de ani, prezenta mai multe traumatisme, era conștient și cooperant. În urma impactului a fost distrus un stâlp de susținere a liniilor de transport a energiei electrice și gardul unei locuințe din vecinătatea căii rutiere.

Astfel, pompierii au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru a asigura măsurile de siguranță necesare la fața locului. O echipă a furnizorului de utilități a intervenit la fața locului pentru a remedia defecțiunea survenită la rețeaua de transport a energiei electrice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Propunere AUR. Șoferul să poată aleagă când să i se suspende permisul

Deputatul AUR, Dorel Acatrinei, vine cu o propunere de lege prin care șoferii profesioniști să poată aleagă perioada în care...

Închide