Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

UNTOLD doar pentru vaccinați. Boc îndeamnă organizatorii să susțină vaccinarea

Vicepremierul, Dan Barna, a anunțat în urmă cu câteva zile faptul că marile festivaluri precum UNTOLD sau Electric Castle se vor putea organiza doar cu persoane vaccinate anti-Covid. Organizatorul UNTOLD, Edi Chereji, a declarat la Digi24 faptul că și cei care au trecut prin boală sau cei care vor putea prezenta un test negativ să poată participa la festival, în cazul în care nu va fi posibil acest lucru, măsurile adoptate de autorități sunt discriminatorii, spune Edi Chereji. 

Primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat pe fondul celor spuse de Edi Chereji faptul că regulile nu sunt pentru a discrimina și speră ca UNTOLD să îndemne lumea să se vaccineze.

„Măsurile sunt extrem de binevenite. Nu se poate vorbi de discriminare, atâta vreme cât există posibilitatea ca până la un anumit număr și o anumită capacitate să aibă acces toată lumea. După aceea, peste acel număr, se spune foarte clar: doar dacă ești vaccinat. Este o chestiune de siguranță și de sănătate publică și care asigură posibilitatea tuturor de a participa la evenimente, dar în același timp de a ne proteja sănătatea publică prin protejarea sănătății fiecăruia dintre noi”, a declarat vineri, la Digi24, Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, orașul care găzduiește festivalul UNTOLD.

,,Cred că această măsură, de a spune da, se poate și peste numărul stabilit, cu condiția ca toți să fie vaccinați, reprezintă un element de siguranță pentru fiecare dintre noi, nici poveste de discriminare și o cale de revenire la normalitate, pe care ne-o dorim atât și atât de mult”, a adăugat Emil Boc.

„Avem alternativa vaccinului care ne deschide toate ușile – și externe, și interne. Avem și alternativa testării, care însă nu este atât de facilă ca vaccinul, nici ca beneficii, dar cu siguranță este la îndemână, așa încât e gratuit vaccinul, este aproape 24 de ore din 24 de ore la dispoziție, ne asigură libertatea pe care am avut-o mai devreme, nu văd de ce n-am merge pe această cale”, a arătat Emil Boc.

„Organizatorii marilor festivaluri au dreptate în ceea ce privește predictibilitate, un festival precum UNTOLD nu se organizează cu o lună înainte, dar premierul a venit în întâmpinarea lor și a deschis posibilitatea organizării lor. Acum, trebuie și din partea festivalierilor o campanie masivă de vaccinare, de susținere a vaccinului. Să spună: ai vaccin, intri la festival. După care, evident, se va vedea la ce nivel se va ajunge cu rata de vaccinare și se va putea discuta dacă este vorba și despre o altă alternativă”, a punctat edilul.

Pe de altă parte, Emil Boc nu exclude ca ulterior autoritățile să accepte și alte modalități de participare la festivaluri.

„Nu este exclusă (posibilitatea – n.r.), pentru că dacă mă uit la certificatul verde european, care va fi implementat de la 1 iulie, acolo este posibil să ai trei alternative pe certificat – vaccinare, trecere prin boală sau testul PCR, deci nu este exclusă ca și aici, la festival, până la urmă să existe o asemenea opțiune, uitându-ne după modelul european care se va implementa de la 1 iulie”, a arătat Emil Boc. „Dar eu, dacă aș fi în locul festivalierilor, astăzi aș face tot ce mi-ar sta în putință să fac campanii masive de susținere a vaccinării, pentru că atunci și festivalurile vor avea loc, și România va fi mai sănătoasă”, a adăugat primarul Clujului.

El a mai spus că municipiul pe care îl conduce se apropie de 50 la sută rată de vaccinare, iar festivalul UNTOLD se va ține cel mai probabil în august sau septembrie.

SURSĂ: Digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO. Dosar penal pentru o tânără care a pălmuit un controlor CTP

O tânără de aproximativ 20 s-a ales cu dosar penal după ce a lovit un controlor CTP. Tânăra nu și-a...

Închide