Clujeanul acuzat că şi-a violat câinele nu recunoaşte nimic! Reporterii Digi24 au reușit să stea de vorbă cu clujeanul acuzat că şi-a violat câinele.
Vasile Velea, bărbatul acuzat de zoofilie a spus: “Ce treabă am eu cu un câine la vârsta mea? Ce urme? Câinii tot pe ea au fost”.
Reporterul i-a atras atenţia că sunt dovezi că a abuzat-o, dar replica bărbatului a fost: “Păi nu-i așa”.
În orice caz, poliţiştii au deschis dosar penal.
Bărbatul de 59 de ani a fost dat pe mâna poliției chiar de sora sa, iar acum este cercetat pentru abuz împotriva animalelor.
Cățelușa a ajuns la un ONG-ul Kola Kariola din București, reprezentanții acestei asociații susținând că urmele sunt vizibile.
Puteți urmări înregistrarea video aici.
Ce spune Poliția:
La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Luna au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat întreține raporturi sexuale cu cățelușa pe care o deține.
”Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana reclamată, stabilind că este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Luna. A fost solicitat un echipaj medical la fața locului pentru consult de specialitate, stabilindu-se că bărbatul se află sub influența băuturilor alcoolice și că nu necesită internare”, au anunțat polițiștii clujeni.
Investigațiile au fost continuate de către polițiști pentru stabilirea veridicității celor semnalate; astfel, la data de 4 februarie a.c., a fost dispusă printr-o ordonanță examinarea cățelușei deținute de către bărbat.
”Polițiștii, însoțiți de reprezentantul teritorial al DSVSA Cluj și de un reprezentant din partea primăriei, s-au deplasat la domiciliul bărbatului și au ridicat patrupedul pentru continuarea verificărilor. În prezent, cățelușa a fost plasată la un adăpost din Turda. În cauză se continuă cercetările, polițiștii demarând cercetări pentru comiterea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, faptă prevăzută de Legea nr.205/2004”, au mai spus polițiștii.
…
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
FOTO: Digi 24
Știri pe aceeași temă: