Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Sute de cazuri din întreaga țară la Clinica de Ecvine din cadrul USAMV Cluj-Napoca

Diagnosticul și terapia numeroaselor afecțiuni care alcătuiesc patologia curentă a Clinicii de Ecvine implică utilizarea unor metode complexe de investigație pentru a obține date relevante în vederea diagnosticării și tratării  acestora.        

Clinica de Ecvine din cadrul Facultății de  Medicină Veterinară Cluj-Napoca s-a înființat în anul 2014 sub formatul actual, cel al unui colectiv de specialiști în medicina calului și studenți voluntari, reuniți pentru a oferi cele mai bune servicii specifice acestei specii. Cazurile sunt numeroase, iar animalele sosesc din întreaga țară, în special în regim de urgență.

Clinică în regim ambulator

În prezent, clinica funcționează în regim ambulator prin intermediul asistenței de specialitate la diferitele discipline ale Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, urgențele fiind întotdeauna tratate de o echipă completă, care se reunește la nevoie, dar și cu posibilitate de internare într-una din cele șase boxe generoase ale clinicii, cu facilități speciale pentru colicari, pacienți cu rabdomioliză (posibilitate de suspendare) sau iepe mama cu mânz.

Experienţă de 30 de ani în medicina calului

Resposabil de Clinica de Ecvine este Prof. Dr. Iancu Morar, coordonatorul Clinicii de Reproducție, specialist cu peste 30 de ani de experiență în medicina calului. Ariile sale de interes cuprind biotehnologii de reproducție, reproducția la cabaline, congelare material seminal, inseminare artificială, transfer embrioni și infertilitatea la cabaline.

Clinica de Ecvine FMV Cluj dispune de logistica necesară intervențiilor chirurgicale pe abdomen, castrări, intervenții dentare, ablație de tumori, chirurgia țesuturilor (în anestezie generală sau în picioare), artroscopie și intervenții chirurgicale ortopedice în condiții de maximă siguranță, cu anestezie inhalatorie, monitorizarea parametrilor hemodinamici și respiratori, respirație asistată, asigurată de echipa de Anesteziologie și Terapie Intensivă, coordonată de Conf. Dr. Cosmin Peștean.

În parteneriat cu Asociatia Veterinară Ecvină din Romania (AVER), Clinica de Ecvine organizează annual prezentări și workshopuri pe teme de actualitate, cum sunt ecografia de urgență, reproducția, oftalmologia, ortopedia și potcovitul ortopedic, toate esențiale pentru o viață lungă și fericită a pacienților noștri.

Detalii despre admiterea la USAMV Cluj-Napoca, unde înscrierile au loc online și în campus până în 1 octombrie, găsiți la adresa: https://admitere.usamvcluj.ro/

De asemenea, detalii despre activitatea la zi a Clinicii de Ecvine, găsiți pe pagina https://www.facebook.com/ClinicaEcvine/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Locuri mai puține cunoscute în oraș: Grădina Agro-Botanică din campusul USAMV Cluj-Napoca

Situată pe teritoriul campusului USAMV Cluj-Napoca, Grădina Agro-Botanică se întinde pe circa trei hectare și deţine peste 2.000 de specii...

Închide